Liviu Dragnea a avertizat contestatarii de la Congres cu excluderea din partid
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, i-a avertizat pe cei care pun la îndoială votul de astăzi de la Congres că riscă să fie excluși.
„Îmi doresc foarte mult ca după acest Congres toată lumea să înţeleagă şi după spiritul acestui Congres, după atitudinea delegaţilor la Congres, să înţeleagă că marea masă a partidului nu mai acceptă acţiuni care să aducă atingere sau să reprezinte atacuri ale unor membri de partid împotriva acestui partid. Avem obiective mult prea importante, o responsabilitate majoră pentru această naţiune şi nu mai putem continua să comentăm, să dăm răspunsuri la tot felul de afirmaţii, care nici măcar nu pot fi considerate acuzaţii”, a declarat Liviu Dragnea, întrebat dacă a alegerile au fost corecte în condiţiile în care votarea a început de ora anunţată şi înainte ca toţi candidaţii să îşi susţinp discursurile.
Liviu Dragnea a afirmat că oricine va mai vrea să discute despre cele întâmplate nu mai poate face acest lucru în interiorul PSD.
„Nu vreau să comentez cine de ce a candidat, de ce nu a candidat, este foarte bine. Am susţinut şi am propus şi colegii mei au fost de acord să trecem peste orice condiţii şi oricine a dorit să candideze şi să poată candida. Este un vot democratic, corect, pe care l-a dat fiecare delegat fără să îi fie impus de cineva şi cu asta s-a închis. Alegerile s-au finalizat astăzi şi oricine mai vrea să mai discute despre aceste lucruri nu cred că mai poate face asta în interiorul partidului”, a spus Dragnea.