MENIU

Liviu Dragnea și Mihai Tudose, în ședință, înainte de vot. Premierul: Nu am vorbit cu președintele

Preşedintele PSD Liviu Dragnea şi premierul Mihai Tudose s-au întâlnit, marţi dimineaţa, înainte de votul pe cererea DNA de încuviinţare a urmăririi penale în cazul Rovanei Plumb în dosarul "Insula Belina" şi înainte de şedinţa CSAT de la Cotroceni, unde participă şi premierul. După votul, premierul a ieșit din plen și a spus că nu a vorbit cu președintele espre nominalizările de miniștri, dar o va face la Cotroceni, unde va merge la ședința CSAT.

Premierul Mihai Tudose a mers, marţi dimineaţa, la biroul lui Liviu Dragnea, înainte ca parlamentarii să dea votul în cazul Rovanei Plumb. DNA cere încuviinţarea urmăririi penale a fostului ministru în dosarul Insula Belina.

Totodată, discuţiile vin înainte şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care va avea loc la Palatul Cotroceni şi unde premierul va sta faţă în faţă cu preşedintele Iohannis.

Este prima întâlnire, după ce premierul a trimis propunerile pentru noii miniştri, (Felix Stroe-ministerul Transporturilor, Marius Nica- Fonduri Europene şi Paul Stănescu- Dezvoltare şi vicepremier), însă, până la ora transmiterii ştirii, şeful statului nu a anunţat dacă respinge vreo propunere sau semnează toate decretele de numire.