Liviu Dragnea, către noii vicepreşedinţi aleşi: De luni, la muncă!
La finalul Congresului PSD, Liviu Dragnea a avut un îndemn ferm către noii vicepreşedinţi.
"Vreau să fiți alături de mine, de colegii noștri. Salut Congresul și o sală arhiplină, vă mulțumesc că ați stat până la ora asta. De luni, la muncă!", a declarat Liviu Dragnea.
Ulterior, acesta a avut şi un avertisment către contestatarii din partid:
Îmi doresc foarte mult ca după acest Congres toată lumea să înţeleagă şi după spiritul acestui Congres, după atitudinea delegaţilor la Congres, să înţeleagă că marea masă a partidului nu mai acceptă acţiuni care să aducă atingere sau să reprezinte atacuri ale unor membri de partid împotriva acestui partid. Avem obiective mult prea importante, o responsabilitate majoră pentru această naţiune şi nu mai putem continua să comentăm, să dăm răspunsuri la tot felul de afirmaţii, care nici măcar nu pot fi considerate acuzaţii”, a declarat Liviu Dragnea, întrebat dacă a alegerile au fost corecte în condiţiile în care votarea a început de ora anunţată şi înainte ca toţi candidaţii să îşi susţină discursurile. Liviu Dragnea a afirmat că oricine va mai vrea să discute despre cele întâmplate nu mai poate face acest lucru în interiorul PSD.
„Nu vreau să comentez cine de ce a candidat, de ce nu a candidat, este foarte bine. Am susţinut şi am propus şi colegii mei au fost de acord să trecem peste orice condiţii şi oricine a dorit să candideze şi să poată candida. Este un vot democratic, corect, pe care l-a dat fiecare delegat fără să îi fie impus de cineva şi cu asta s-a închis. Alegerile s-au finalizat astăzi şi oricine mai vrea să mai discute despre aceste lucruri nu cred că mai poate face asta în interiorul partidului”, a spus Dragnea.