Liviu Dragnea: Când eram eu în facultate, poate eram mai proşti. Dar aveam un singur manual
Liviu Dragnea a pus în discuţie şi situaţia manualelor, în discursul pe care l-a susţinut la Alexandria. Astfel, acesta spune că atunci când era în facultate, "poate erau mai proşti", dar măcar era un singur manual.
"Se tot pune întrebarea, mi-o pun și eu și mulți colegi ai mei, dacă e mai bine să se revină la manualul unic sau să rămână manual alternativ. Parcă atunci când am învățat noi, când am fost în facultate, poate eram mai proști, dar aveam un singur manual pentru o materie și se pare că au ieșit ingineri, economiști, profesori, oameni care au învățat carte într-un mod temeinic. Nu știu cât interes privat este în a fi mai multe manuale alternative și cât interes privat este în a exista aceste materiale auxiliare. Rugămintea mea la ministrul Educației, la domnul secretar de stat și la ceilalți colegi din Ministerul Educației... poate se gândesc serios și fac o propunere foarte bine argumentată. Poate se gândesc mai mult la programa școlară. Poate vă aplecați mai mult la ceea ce spun și copiii și părinții", a declarat Liviu Dragnea.
Potrivit liderului PSD, este posibil ca, în prezent, numărul orelor petrecute de un elev la școală să fie mai mare decât necesarul zilnic.
"A făcut cineva socoteala într-un mod serios, dacă numărul de ore nu este prea mare și îi afectează? Copilul meu s-a născut în '89.A avut șansa să prindă toate reformele de după Revoluție încoace. S-a tot vorbit despre reforma educației. Nu s-a vorbit foarte mult despre îmbunătățirea calității actului educațional. Eu vă spun cu toată sinceritatea. Sigur, voi genera foarte multe comentarii, mulți specialiști în datul cu părerea vor critica, dar în România este nevoie de o discuție serioasă despre sistemul de educație. Nu abordare politică, nu abordare superficială. Nu cumva după toate aceste reforme s-a uitat care este obiectivul principal și anume copilul?", a mai spus Dragnea, potrivit Agerpres.