Liviu Dragnea anunţă că se va face o "curățenie" în Guvern
Liviu Dragnea a făcut primele anunţuri după şedinţa PSD. Preşedintele PSD a anunțat că 27 dintre secretarii de stat propuşi de PSD vor fi înlocuiţi.
Dragnea mai spune că viitorul Congres al PSD va propune schimbări şi în structura partidului.
"Vom vedea când găsim o locaţie să facem un congres serios. S-a discutat şi despre organizarea unor alegeri pentru vicepreşedinţi. Sunt de acord doar dacă schimbăm structura. E posibil să se mai întâmple o eventuală demitere, dar premierul vede ce va face. 27 de secretari de stat cred ca vor pleca de acasă", a spus Dragnea.
Întrebat de ce sunt înlocuiţi aceşti secretari de stat, Dragnea a spus: "Din mai multe motive".