Liviu Dragnea, despre Ponta, după demersul de la DNA: ”Nici nu știe în ce s-a băgat”
Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a declarat la Parlament, referitor la cererea lui Ponta, înaintată de DNA, că ”acesta nici nu știe în ce se bagă”.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, lider al PSD, a afirmat luni că nu discută cu turnătorii şi şantajiştii şi susţine că Victor Ponta "nu ştie în ce s-a băgat".
Întrebat de jurnalişti dacă îşi va da demisia în cazul în care se va demonstra ca Victor Ponta a mers la DNA în calitate de martor, Dragnea a spus:
"Mie nu-mi place să conversez nici cu turnătorii, nici cu şantajiştii. În al doilea rând, inclusiv astăzi, cererea pe care a ticluit-o la sfatul celor două prietene pe care le are în DNA este în fapt o plângere penală în care mă acuză de intimidarea martorilor. Trei - denunţul public făcut la Hotnews l-a văzut toată lumea şi îl poate reciti toată lumea. Patru - eu nu mă duc pe discuţia de formă, că nu scrie nicăieri 'denunţ' sau este vorba de conţinutul acelei declaraţii. Cinci - cu părere de rău spun, nu ştie în ce s-a băgat", a declarat Dragnea, la Parlament.
Fostul premier Victor Ponta susţine că va solicita DNA, printr-o cerere oficială, să i se comunice calitatea procesuală în dosarul în care liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea, este anchetat şi îi spune acestuia că, dacă îi aduce o copie după denunţul lui, îşi va da demisia din Parlament. El îi transmite lui Dragnea să îşi dea demisia din Parlament în cazul în care nu va putea dovedi că el este denunţătorul.