Liviu Alexa demisionează din PSD: "PSD nu a încetat să mă dezamăgească, promovând la nivel central securici ca Dâncu, reprimind în partid trădători precum Tudose, Grindeanu sau Neacșu, evitând orice reforme reale"
Cunoscutul jurnalist clujean Liviu Alexa a anunțat că demisionează din PSD. Într-un mesaj public, acesta afirmă că "PSD nu a încetat să mă dezamăgească, promovând la nivel central securici ca Dâncu, reprimind în partid trădători precum Tudose, Grindeanu sau Neacșu, evitând orice reforme reale".
"Am decis azi sa demisionez din “functia” de membru simplu al Partidul Social Democrat, partid pe care mi l-am asumat cu curaj si ca jurnalist, sfidand in ultimii 15 ani ipocrizia ziaristilor de dreapta care sustineau PNL sau USR indirect, refuzand sa isi asume deschis optiunea politica," a transmis jurnalistul clujean, potrivit Solid News.
"Nu am nimic cu Ion Marcel Ciolacu, in ciuda divergentelor din trecut, inteleg la nivel macro jocul politic al comasarii, dar nu inteleg sa il accept ca votant. Nu pot vota nicio lista de europarlamentare pe care raman analfabeti notorii sau tradatori ai PSD, nu pot vota nicio lista pe care se afla farisei politici precum Rares Bogdan, nu pot vota la primaria Cluj-Napoca un comunist precum Emil Boc, numai pentru ca PSD a decis aceasta rusinoasa comasare.
Ar fi trebuit sa parasesc acest partid in 2019, dar i-am mai dat o sansa. PSD nu a incetat sa ma dezamageasca, promovand la nivel central securici ca Dancu, reprimind in partid tradatori precum Tudose sau Grindeanu sau Neacsu, evitand orice reforme reale.
Imi pare rau ca trebuie sa parasesc acest partid, dar nu am de ales: compromisul jegos nu a fost niciodata o optiune pentru mine", și-a încheiat mesajul Liviu Alexa.