MENIU

Lista cu miniștrii noului Guvern va fi prezentată de PNL în Parlament, săptămâna viitoare

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, a anunțat, vineri, că lista Guvernului Orban II și programul de guvernare ar urma să fie prezentate Parlamentului la începutul săptămânii viitoare.

"Urmeaza pana luni sa finalizam celelalte proceduri, respectiv lista Cabinetului si programul de guvernare, iar la inceputul saptamanii viitoare sa ne prezentam in fata Parlamentului, cu aceasta lista si cu acest program de guvernare, pentru a fi pus in dezbatere si pentru a fi supus votului Parlamentului", a declarat Danca la RFI Romania.

Seful Cancelariei premierului demis spera ca anticipatele vor avea loc in iunie, nu neaparat simultan cu localele, ci posibil la distanta de o saptamana sau doua.

"Sunt prevederi constitutionale, legale, care definesc acest calendar in momentul de fata. Noi am adoptat in ultima sedinta de Guvern o OUG pentru a face corelari intre aceste termene, cele din Constitutie si cele din legislatia electorala, astfel incat timpul sa fie scurtat. Speram ca aceasta procedura sa se deruleze intr-un ritm rapid, pentru ca Romania are nevoie de un Guvern cu o majoritate parlamentara noua, solida.

Daca ne uitam pe proceduri, este necesara consumarea unei perioade de 60 de zile, in care sa fie refuzate doua propuneri de Guvern. Am intrat deja in aceasta perioada, iar dupa expirarea acestei perioade, presedintele Romaniei poate dizolva Parlamentul. Conform legislatiei electorale in vigoare, ar urma ca dupa dizolvarea Parlamentului, in 90 de zile sa fie organizate alegeri anticipate. Daca intra in vigoare OUG adoptata in sedinta de Guvern din 4 februarie, acest termen poate fi scurtat la 50 de zile, astfel incat undeva probabil in luna iunie sa aiba loc acest vot pentru alegerile prlamentare inainte de termen", a adaugat el.