MENIU

Limbaj suburban al unui deputat, la discursul lui Tudose: Parcă aveţi prune distilate în gură!

Plenul Parlamentului nu este mereu locul în care asistăm la discursuri academice. Drept dovadă, ziua de ieri, când Mihai Tudose s-a adresat deputaţilor. Deranjat de faptul că nu înţelegea ce spunea premierul, Florin Roman, deputat PNL, a luat cuvântul şi i-a transmis, de la trbuna oficială, lui Tudose: "Domnule prim ministru, să nu vă supăraţi, la noi în Ardeal e o vorbă, parcă aveţi prune în gură. Dar nu prune d-alea de care ştim noi, sunt prune d-alea mai distilate, parcă vorbiţi turceşte". 

"Am încercat din răsputeri să îl urmăresc pe domnul Tudose şi nu am reuşit pentru că, domnule prim ministru, să nu vă supăraţi, la noi în Ardeal e o vorbă, parcă aveţi prune în gură. Dar nu prune d-alea de care ştim noi, sunt prune d-alea mai distilate, parcă vorbiţi turceşte. Rugămintea mea este când veniţi în faţa Parlamentului să încercaţi să vorbiţi româneşte. Din acest motiv nu o să mă adresez astăzi dumneavoastră, pentru că sunteţi un premier marionetă, o să vă rog să îmi daţi voie să mă adresez adevăratului prim ministru al României, Liviu Dragnea. Domnule Dragnea, sunteţi vinovat, alături de PSD, de terorism fiscal. Sunteţi un om care terorizaţi fiscal capitalul românesc şi IMM-urile. Aţi reuşit să zăpăciţi o ţară întreagă. Fug toţi investitorii", a spus Florin Roman.

În replică, Tudose a spus ulterior, că ştie că nu este campionul dicţiei.