MENIU

Liderul ALDE Timiş îl apără pe Tăriceanu: A mers să îşi ridice personal permisul, "din respect"

Preşedintele ALDE Timiş, Marian Cucşa a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a mers ”din respect” să îşi ridice permisul ”personal”, menţionând că ”trebuie modificată legea” pentru ca demnitarii ”de rangul I sau al II-lea” să evite cozile.

Liderul ALDE Timiş, Marian Cucşa a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă că este de apreciat faptul că liderul partidului la nivel naţional, Călin Popescu Tăriceanu, a fost personal să îşi ridice permisul de conducere şi nu şi-a trimis un consilier după document. "În primul rând, Călin Popescu Tăriceanu a fost să îşi ridice permisul personal, putea să îşi trimită un consilier sau pe cineva. Din respect a mers personal, a mers înainte de program şi nu vad înaintea cui a intrat să îşi ridice permisul de conducere având în vedere că nimeni nu avea posibilitatea să intre să îşi ridice permisul de conducere. Să vedem pe fond care este cea mai gravă problemă, că un om şi-a ridicat permisul sau că este coadă?", a spus liderul ALDE Timiş, potrivit News.ro.

Marian Cucşa spune că trebuie rezolvată problema oamenilor care stau la cozi.

"Haideţi să rezolvăm să nu mai stea oamenii la coadă, că nu cred că numai în ziua de azi sunt cozile interminabile la Permise sau alte instituţii publice. Eu cred că problema este să rezolvăm să nu se mai stea la coadă, nu că a mers Călin Popescu Tăriceanu şi este un subiect de DNA să fie anchetat că şi-a luat permisul, e o chestie aberantă. Dacă aş fi al doilea om în stat cu siguranţă aş avea alte atribuţiuni mai importante decât să stau la o coadă pentru a-mi ridica permisul de conducere. Ar trebui să fie reglementat din punct de vedere legal, probabil că este o lipsă şi se va reglementa. Sunt două, trei persoane în stat, primul om în stat, al doilea om în stat, premierul, în mod normal au alte atribuţii. Ai o vizită oficială şi nu poţi să ţii pe nu ştiu ce ambasador sau preşedintele unui stat, că e o chestiune normală suntem oameni. Trebuie să îţi iei şi permisul de conducere. E limpede că atât Călin Popescu Tăriceanu cât şi ALDE sunt o ţinta pentru că sunt în creştere, ştiţi foarte bine, în sondaje", a spus Cucşa.