Lider UNPR, despre demisia lui Victor Ponta şi Iohannis "vârful de lance al politicii româneşti"
Klaus Iohannis trebuie să fie vârful de lance al politicii românești în următorii 10 ani, imaginea României în lume după urmărirea penală a Premierului este "un lucru trist", iar demisia lui Victor Ponta depinde de "cei care îl sfătuiesc pe Premier" și de "cei care veghează la echilibrul statului român", a declarat, intr-un scurt interviu acordat ştiripesurse.ro, vicepresedintele UNPR Catalin Cherecheş, primar al municipiului Baia Mare.
Acesta vorbeşte despre un proiect naţional transpartinic deoarece "singurul lucru stabil în România este Preşedintele României" şi spune că "dacă oamenii importanţi în stat i-ar comunica Premierului că există un prejudiciu major asupra României faptul că nu-şi da demisia, cu siguranţă că în a doua zi ar face-o".
Întrebat cum vede că e mai potrivit pentru partid, o candidatură cu PSD în 2016 sau o candidatură pe propriile picioare, Cătălin Cherecheş a explicat: "Lucrurile sunt de judecat pe mai multe paliere. La nivel de alegeri locale există câteva zone care reprezintă pentru noi un avantaj şi sunt unele zone în care nu avem niciun fel de reprezentare sau nu avem reprezentare majoră, aşadar cred că în acest moment conducerea partidului trebuie să analizeze, raportat la alegerile locale, fiecare judeţ în parte, fiecare municipiu reşedinţa de judeţ în parte.
Orice partid raportat la alegerile generale îşi doreşte să se afirme în mod propriu. Ideal pentru partidul nostru ar fi să găsim o formulă în care să ne putem coagula forţele, să ne putem organiza la nivelul teritoriului în aşa fel încât să putem să generăm o candidatura pe forţe proprii. Asta ar fi dorinţa mea, dar e raportată la cine sunt eu şi la ce fac eu, nu şi la ceea ce fac alţii în altă parte, pentru că eu că primar al municipiului Baia Mare îmi doresc în primul rând o relaţie civică cu comunitatea şi mai puţin politică, aşadar şi în raport cu ceea ce-am discutat cu conducerea partidului voi candida pe o platforma care va avea o conotaţie civică şi nu una politică".
Liderul UNPR a explicat şi când ar putea fi anunţat oficial felul în care partidul va alege să candideze.
"Probabil că până la 1 Octombrie, sau cel târziu 1 Decembrie, când lansăm programul de guvernare, lucrul acesta va trebui decis. Bineînţeles că dorinţa oricărui om politic normal ar trebui să fie realizarea unei platforme de guvernare cu cel mult 10 proiecte pentru care să existe un 'agreement' (înţelegere, n.red.) al tuturor partidelor. Din această perspectiva modul în care se doreşte a se guverna România din 2016 încolo este un lucru de luat în calcul.
Eu, ca tânăr politician mi-aş dori un Guvern în care să se găsească şi PSD şi PNL şi forţele politice mai mici, cum ar fi UNPR-ul sau chiar şi UDMR-ul. Cred că în acest fel, raportat la un proiect de ţară pentru România şi nu pentru un partid sau pentru altul ar fi un lucru de luat în calcul avându-l că vârf de lance pe Preşedintele României. Cred că un proiect politic pe următorii 10 ani, avându-l pe Klaus Iohannis că vârf de lance, poate să fie un proiect politic care să reconstruiască România. Nu raportându-ne la cine e PSD, PNL, UNPR sau UDMR, ci raportându-ne la ce trebuie să facem pentru ţară noastră. Cred că acest lucru l-a spus de multe ori şi direct şi mai voalat dl vicepremier Gabriel Oprea, lucrul acesta l-a spus şi preşedintele României.
Cred că trebuie să ne raportăm la realităţi şi realitatea ne arată că în afară concurenţei politice singurul lucru stabil în România este Preşedintele României. De acolo încolo trebuie să ne raportăm la ceea ce avem de făcut pentru societatea noastră şi aici nu mai e nevoie de gâlceava între partide, nu e nevoie de scandal, nu e nevaoie de intrigă, e nevoie doar de dorinţa de a construi fără să ne gândim care este primul loc, care este pe al doilea loc, care este ministru, care este Prim-Ministru. Eu cred că este o chestiune pe care susţinut-o şi UNPR şi dl Gabriel Oprea în relaţia noastră atât cu PSD cât şi cu preşedintele Klaus Iohannis. Eu asta mi-aş dori că tânăr politician, o platforma politică amplă care să susţină în primul rând interesele României şi care să fie condusă informal pe proiectele strategice de către preşedintele Klaus Iohannis".
Cherecheş a spus şi că opinia îi este împărtăşită de "comunitatea din Baia Mare, care îşi doreşte acest lucru şi ştiu că inclusiv preşedintele Gabriel Oprea a menţionat de foarte multe ori ideea de a construi împreună cu partidele şi cu Preşedintele Klaus Iohannis un proiect strategic pentru ţară".
Reprezentantul UNPR a explicat şi importantă pe care o acordă, că partid aflat în coaliţia de guvernare, faptului că premierul coaliţiei este urmărit penal.
"La nivel naţional trebuie foarte clar să respectăm Constituţia României dar să respectăm şi instituţiile statului.
Cred că orice manieră în care te ascunzi în spatele unei imunităţi nu este o chestiune care să te raporteze în mod egal faţă de ceilalţi cetăţeni ai României. Pe de altă parte un lucru trist este modul în care suntem percepuţi raportat la acest subiect în Europa şi în lume, de către partenerii noştri strategici, respective de partenerii noştri europeni.
În altă ordine de idei, raportat la Constituţia României, orice cetăţean în momentul în care este condamnat definitiv şi irevocabil este considerat vinovat, dar fiind vorba de politică şi fiind vorba de cele mai importante funcţii în stat, trebuie să ne raportăm şi la imaginea României. Orice întrebare pe care o au instituţiile statului, orice nelămurire, orice chestiune legată de o posibilă încălcare a legii trebuie verificată şi trebuie să te pui în faţă legii".
"Ceea ce dl Prim-ministru a făcut, a mers la DNA, a colaborat cu procurorii. Singurul lucru pe care nu l-a făcut a fost să demisioneze. Afectează în vreun fel imaginea statului?", l-au întrebat jurnaliştii pe Cherecheş.
"Nu ştiu care este istoricul unor situaţii asemănătoare din Europa sau din lume când alţi premieri au fost în acea situaţie, dar dacă există o cutumă la nivel europan sau la nivelul partenerilor noştri strategici, cred că ea ar trebui adoptată şi la nivelul Guvernului României.
Este o chestiune care ţine de modul în care cei care îl sfătuiesc pe Premier şi modul în care cei care veghează la echilibrul statului român trebuie să analizeze şi să dea sfatul cel mai bun. Cred că Premierul este receptiv la astfel de chestiuni. Cred că dacă oamenii importanţi în stat i-ar comunica Premierului că există un prejudiciu major asupra României faptul că nu-şi da demisia cu siguranţă că în a două zi ar face-o"
Cătălin Cherecheş a încercat să explice şi cum ar proceda în cazul în care s-ar află în locul lui Victor Ponta.
"Depinde de modul în care afectăm sau nu imaginea României. Dacă ne considerăm nevinovaţi într-un astfel de dosar şi dorim doar să fim transparenţi şi deschişi în relaţia cu Justiţia, nu cred că e cazul că un Premier să demisioneze. Dacă în schimb lucrurile sunt evidente şi există indiciile cele mai clare că o astfel de urmărire penală poată să aibă un deznodământ negativpentru Premier, bineînţeles că e util să te retragi.
Totul depinde de modul în care cei care sunt în jurul Premierului analizează lucrurile acestea şi cred că sunt oameni capabili, oameni care ştiu exact riscurile la care se expune Premierul şi riscurile de imagine pe care le poate suferi România".
Vicepreşedintele UNPR a explicat şi care este părerea sa despre descentralizare, spunând că este un fenomen care trebuie analizat şi că "trebuie să fie un obiectiv major pentru o guvernare în 2016".
"Raportul între guvernarea locală şi cea naţională nu este unul echilibrat, cred că descentralizarea raportat la eficientă economică este un lucru care trebuie analizat. O reforma administrativă asupra modului în care ne raportăm la banul public, la oportunitatea de a economisi bani publici, la o relaţie mai directă cu cetăţeanul, poate să fie un obiectiv major inclusiv pentru o eventuală guvernare în 2016".
Întrebat despre locul în care centralismul se simte cel mai mult şi în special despre Baia Mare, Cherecheş a explicat.
"Modul în care sunt administrate unele proprietăţi ale statului de către ministere şi în momentul în care doreşti să ajuţi Guvernul prin ceea ce vrei să investeşti în reabilitarea unor astfel de spaţii te trezeşti cu un blocaj sau nu se doreşte un parteneriat între zona guvernamentală şi locală. Distribuţia resurselor – nu ministerele ar trebui într-un mod uneori discriminatoriu, sau raportat la culoarea poliţia a unor primari sau preşedinţii de CJ să transfere fonduri. Ar trebui că regulă să fie altă, matematică, raportat la ceea ce însemna ban public care vine de la Bucureşti.
Nu în ultimul rând, din punct de vedere administrativ avem foarte multe autorităţi locale subdimensionate, în sensul în care avem comune cu 1.000 de locuitori dar şi 10.000 locuitori, avem oraşe cu 10.000 dar şi cu 50.000 de locuitori, deci ar trebui să facem o reforma administrativă care să comaseze astfel de unităţi administrative pentru a avea o performanţă economică mai bună şi o eficientă mai bună în raport cu cetăţeanul.
Pentru asta politicienii trebuie să găsească un numitor comun şi în ultimii 25 de ani am văzut că acesta este cel mai greu lucru, să găseşti numitorul comun în interesul României. În ultimii 25 de ani s-a găsit un numitor comun doar în două situaţii, intrarea României în NATO şi în UE, în rest totul a fost un scandal sau dispută politică care ţinea de funcţii".