Lider PNL Suceava: Tăriceanu își urmează agenda personală. Se dovedeşte că PSD îşi face treaba bine
Președintele PNL Suceava, deputatul Alexandru Băișanu, afirmă că fostul președinte al partidului Călin Popescu Tăriceanu a considerat mai importantă agenda personală decât cea a PNL, el precizând că nu are semnale că liberali suceveni îl vor urma în noul partid pe care îl înfiinţează.
Băișanu a declarat, joi, într-o conferință de presă, că PNL are o problemă pentru că unul dintre simbolurile partidului, Călin Popescu Tăriceanu, a părăsit partidul.
"Unul dintre simbolurile PNL a hotărât că e mai importantă agenda personală decât cea a PNL. Tăriceanu a făcut o greșeală față de PNL, care l-a consacrat, dar fiecare a dreptul să-și aleagă singur drumul", a spus liderul PNL Suceava.
Băișanu a apreciat că se dovedește că PSD își face treaba foarte bine și a găsit câțiva nemulţumiți pe care vrea "să-i monteze" în Guvern pentru a arăta că USL nu s-a desființat.
"Asistăm la un vodevil de genul celui făcut de Traian Băsescu cu menținerea lui Predoiu în Guvernul Boc", a afirmat liderul PNL Suceava.
El a mai spus că nu are semnale că sunt liberali suceveni care să îl urmeze pe Călin Popescu Tăriceanu în proiectul de înființare a unui nou partid.
Totodată, Băișanu a spus că Biroul Permanent Teritorial al PNL Suceava, întrunit miercuri seară, a decis să nu facă alianțe nici cu PSD, nici cu PDL în consiliile locale și în Consiliul Județean Suceava, iar în ceea ce îi privește pe directorii instituțiilor descentralizate sprijiniți de PNL, aceștia se pun la dispoziție să fie înlocuiți de noul guvern.
Liderul PNL Suceava a mai spus că PNL are posibilitatea schimbării majorității în 70 la sută din cele 114 localități din județ, dar că a stabilit să nu strice echilibrul deja format.
"Îl anunț pe fostul meu partener Cătălin Nechifor că a ajuns președinte al Consiliului Județean Suceava și cu sprijinul meu și al PNL”, a mai declarat Băișanu, care a subliniat că nu va schimba majoritatea din CJ Suceava pentru a arăta că PNL are "caracter și demnitate".
Președintele PNL Suceava a mai spus că în CJ Suceava și în consiliile locale liberalii nu vor vota pe bază de găști și că nu vor face alianțe cu PSD sau PDL.
Fostul premier liberal Călin Popescu Tăriceanu şi-a anunţat, miercuri, demisia din PNL.
Tăriceanu a declarat, miercuri seară, la Antena 3, că USL trebuie să continue, că va anunţa joi înfiinţarea unei noi formaţiuni liberale, care se va numi Partidul Reformator Liberal, şi că este interesat să candideze la Preşedinţie, fiind convins că îl va învinge la prezidenţiale pe Crin Antonescu.