Lider PNL, către Ponta: Unitatea USL stă în pixul dumneavoastră, PNL nu se rupe
Liderul PNL Baia Mare, Mircea Dolha, îi transmite premierului Victor Ponta că unitatea USL stă "în pixul" acestuia şi că PNL nu se rupe, în pofida mesajelor pe care prim-ministrul ar încerca să le "inducă".
Dolha face referire la mesajele postate de premierul Victor Ponta pe o pagină de socializare, care ar reprezenta "în realitate o altă încercare a primului ministru de a provoca tensiuni în rândul membrilor PNL".
"În ciuda mesajelor pe care încearcă să le inducă domnul Ponta şi PSD, PNL nu se rupe. Am demonstrat în repetate rânduri că suntem uniţi, mai ales atunci când partidul este supus la presiuni externe. PNL a reconfirmat, în ultima şedinţă a Biroului Politic Naţional, că nu are de gând să se scindeze şi continua să lupte pentru punerea în aplicare a programului de guvernare. Soluţia pentru rezolvarea acestei crize artificiale a fost mereu pe masa domnului Ponta, numai că acesta a refuzat să vadă mai departe de interesele sale şi ale PSD", susţine liderul PNL Baia Mare.
De asemenea, el îi transmite premierului un mesaj: "Să nu ne mai ascundem după cireş, domnule Ponta: Unitatea USL stă în pixul dumneavoastră".
Victor Ponta a transmis următorul mesaj pe Facebook: "Am un mesaj pentru toţi alegătorii PNL şi USL: vreau ca PNL să rămână pe toate funcţiile pe care le deţine, vreau să fie alături de mine, să îl dăm jos pe Traian Băsescu şi să guvernăm ţara".