MENIU

Lider PDL Buzău: Am vorbit cu Cezar Preda, sper să se răzgândească, demisia lui ar fi o pierdere

Lider PDL Buzău: Am vorbit cu Cezar Preda, sper să se răzgândească, demisia lui ar fi o pierdere

Prim-vicepreședintele PDL Buzău, Raul Florescu, spune că demisia din funcţie a lui Cezar Preda, care conduce filiala din 2001, ar fi o pierdere întrucât este "singura voce calificată a opoziţiei", precizând că a discutat marţi seară cu acesta şi că speră că se va răzgândi.

Prim-vicepreședintele PDL Buzău, Raul Florescu, a declarat, miercuri, pentru cprespondentul MEDIAFAX, că a discutat cu Cezar Preda despre o eventuală demisie a acestuia din funcţiile deţinute în partid, dar că "nu este nimic oficial".

"Nu e nimic oficial. Am discutat aseară cu Cezar Preda și a rămas stabilit că vorbim și astăzi. Probabil va lua decizia finală, însă eu nu am fost înștiințat şi nu putem spune prea multe în lipsa unei decizii și a expunerii unor motive", a declarat Raul Florescu.

El a mai spus că o demisie a lui Cezar Preda din funcţiile deţinute în PDL "o pierdere".

"Ar fi o pierdere pentru județul Buzău. De cel puțin un an de zile niciun parlamentar din Buzău nu a ieşit cu o declarație, cu o conferință de presă. Cezar Preda e singura voce calificată a opoziției, și nu numai. Dânsul este o voce destul de sonoră, destul de acidă când trebuie să fie. Este o pierdere, în ultima perioadă a fost singura voce care a făcut opoziție", a declarat prim-vicepreședintele PDL Buzău.

Deputatul PDL Cezar Preda va demisiona din funcţiile de vicepreşedinte la nivel central al PDL şi de preşedinte al organizaţiei Buzău a formaţiunii, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse democrat-liberale.

Conform surselor, Cezar Preda va rămâne membru al PDL.

Cezar Preda va susţine o conferinţă de presă miercuri, la Buzău, unde ar urma să îşi anunţe decizia de a demisiona din funcţii.

Cezar Preda se află la cel de-al treilea mandat de deputat de Buzău.

Mai multe articole despre:
demisie Buzău Cezar Preda PDL PDL Buzău