Lider de filială PSD: "Poziţionarea noastră este fără echivoc de partea lui Dragnea"
In timp ce tot mai multe filiale judetene ale PSD (mai ales, din sudul si vestul tarii) iau atitudine fata de autocratismul lui Liviu Dragnea, una dintre cele mai conservatoare organizatii din tara, PSD Bacau - care a facut parte dintotdeauna din nucleul dur al social-democratilor - isi declara sustinerea puternica pentru presedintele PSD, transmite hotnews.ro
Una dintre cele mai conservatoare organizatii ale Partidului Social Democrat din Romania, cea din Bacau, isi declara public loialitatea fata de Liviu Dragnea si Guvernul Dancila. Presedintele PSD Bacau, senatorul Dragos Benea, a declarat pentru G4Media ca:
"In actuala constructie politico-administrativa pentru prima data proiectele importante ale judetului Bacau au fost puse pe masa Guvernului luate in discutie si finantate sau cu promisiuni de finantare".
Senatorul Dragos Benea (42 de ani), unul dintre cei mai discreti parlamentari PSD (care a refuzat, dupa sursele locale, de mai multe ori, un post de ministru in diferite guverne social-democrate) a fost solicitat, zilele trecute, de grupul de rebeli din PSD sa semneze scrisoarea de convocare a CEX-ului, insa presedintele organizatiei din Bacau, a refuzat categoric. Dragos Benea spera, astfel, ca diferite proiecte (urgente) din infrastructura sociala, de sanatate si rutiera ale Bacaului sa fie duse pana la capat: Rezerva de Apa a orasului (proiect semnat de vicepremierul Paul Stanescu!), terminarea Spitalului Municipal (inceput acum 11 ani!), realizarea centurii orasului (proiect care a esuat in doua randuri), finalizarea Insulei de Agrement, constructia unui stadion nou pentru municipiu, etc. De aceea, Dragos Benea a declarat pentru HotNews.ro. ca:
"Pozitionarea noastra este, fara echivoc, de partea lui Liviu Dragnea si Viorica Dancila".
De mentionat ca presedintele PSD Bacau spera, asa cum a declarat la multe multe conferinte de presa locale, ca proiectul de autostrada Brasov - Bacau sa fie demarat inaintea proiectului, concurent, de autostrada care ar lega Ardealul de Moldova, Tg Mures - Iasi-Ungheni.