MENIU

Lia Olguţa Vasilescu mai vine cu o idee pentru inechităţile din legea pensiilor: O nouă legislaţie

<p>Lia Olguța Vasilescu</p>

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a afirmat, luni, în urma întâlnirii cu sindicaliştii Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian, că legea pensiilor are multe inechităţi care pot fi reglate doar printr-o nouă legislaţie.

„Avem de-a face cu o lege a pensiilor care are multe inechităţi. De-a lungul timpului s-a încercat în Parlament repararea acestor inechităţi. Totul se poate regla numai printr-o lege nouă. Ne gândim la o legislaţie pe pensii care să corecteze inechităţile”, a spus Vasilescu, în urma întâlnirii cu membrii Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian (CSN Meridian).

La rândul lor, reprezentanţii Confederaţiei au cerut eliminarea pensiilor speciale „La întâlnire au venit oameni din minerit, păduri, transporturi, ape şi au cerut doamnei ministru să se termine cu pensiile speciale. Să facem o lege ca pensiile speciale să dispară. Ce doreşte şi opoziţia şi puterea din Valea Jiului este ca celor mulţi să li se mărească pensia şi să fim mai atenţi cu cei mulţi.(...) Minerii ar dori să se calculeze pensiile în funcţie de contribuţia pe care au avut-o de-a lungul timpului. Unii până în 2011 aveau o pensie, iar alţii au altă pensie după 2011”, a explicat preşedintele CSN Meridian, Ion Popescu.