Lia Olguța Vasilescu, poetic: ”Nu sângerează numai Liviu Dragnea, sângerează tot partidul”
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilecu, a spus că "nu sângerează numai Liviu Dragnea, sângerează partidul în această perioadă" şi speră "să nu i se înmoaie genunchii" lui Dragnea, la fel cum "a fost cu un premier care a demisionat din funcţie". Ea a mai afirmat că PSD este de vină că Parlamentul nu a aplicat modificările cu privire la abuzul în serviciu.
"Vă spun cu certitudine că a fost o greşeală faptul că nu am aplicat deciziile CCR. Sper că acum ne vine mintea românului de după, pentru că aşa este corect. Nu am dat înapoi noi, a dat înapoi un prim-ministrul care şi-a pierdut şi mandatul, prin moţiune de cenzură făcută de partid. În momentul când ţi se înmoaie genunchii mergi acasă. Şi acea OUG 13 a fost declarată constituţională după. (...) O să fim alături de acest lider, pentru că nu sângerează numai Liviu Dragnea, sângerează partidul în această perioadă", a declarat Olguţa Vasilescu.
Ea a mai spus că speră ca lui Liviu Dragnea "să nu i se înmoaie genunchii", cum "a fost cu un premier care a demisionat din funcţie", afirmând că PSD este de vină că Parlamentul nu a aplicat modificările cu privire la abuzul în serviciu.
"Eu sper că lui Liviu Dragnea nu i se înmoaie genunchii, aşa cum a fost cu un premier (Victor Ponta - n.r.) care a demisionat din funcţie, lăsând partidul în off-side. Cred că şi noi suntem de vină pentru că Parlamentul ar fi trebuit să aplice modificările la abuzul în serviciu. Deci suntem şi noi vinovaţi pentru ceea ce se întâmplă, dar asta nu înseamnă că de acum înainte trebuie să cedăm măcar un milimetru. Trebuie să aplicăm deciziile CCR şi programul de guvernare, nu ne sperie nimic", a mai spus ministrul Muncii.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat joi la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, pentru instigare la abuz în serviciu. El a fost achitat pentru infractiunea de fals intelectual. Decizia instanţei supreme nu este definitivă.