Legea privind defăimarea însemnelor României, adoptată tacit de Senat
Senatul a adoptat tacit propunerea legislativă PSD de modificare a Codului Penal în sensul introducerii pedepsei cu închisoarea de la 1 până la 3 ani pentru ofensă la adresa însemnelor României, actul normativ reglementând şi "defăimarea" emblemelor sau semnelor folosite de autorităţi.
Potrivit proiectului de completare a Legii nr.286/2009 privind Codul Penal, este introdus un nou articol care defineşte "dispreţul" pentru însemnele României, scrie Mediafax.ro.
"Prin dispreţ pentru însemnele României, pentru embleme sau semnele de care se folosesc autorităţile se înţelege: lipsa de consideraţie sau stimă, sentiment prin care se judecă un lucru ca fiind nedemn de atenţie şi defăimare", se arată în raportul Comisiei juridice, sesizate în fond.
Ofensa adusă însemnelor naţionale este definită ca "fapta săvârşită în public prin care se exprimă dispreţ pentru însemnele României" şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 3 ani, se mai precizează în proiect.
Termenul de adoptare s-a împlinit pe 12 aprilie, în condiţiile în care proiectul nu a mai ajuns la votul final. Camera Deputaţilor este forul decizional.