Legea Prevenţiei a fost adoptată tacit, de plenul Camerei Deputaţilor
Propunerea legislativă privind activitatea de prevenție în sănătate a fost adoptată tacit, miercuri, de plenul Camerei Deputaților, în forma inițială.
Termenul pentru dezbatere și vot final — 1 aprilie — fiind depășit, propunerea legislativă se consideră adoptată, în conformitate cu prevederile art.75 alin.(2) din Constituție și ale art.113 din Regulamentul Camerei Deputaților. Camera Deputaților este primul for legislativ sesizat. În dezbaterile din plen, deputații Marton Arpad (UDMR) și Ovidiu Ganț (minorități) au cerut modificarea Regulamentului Camerei Deputaților în privința adoptării tacite. "Dacă nu mai vrem să adoptăm tacit (...), vă rog să încercați să trimiteți o adresă conducerii acestei comisii (Comisia pentru regulament — n.r.), să ne facem treaba și să depunem raportul, să avem aceleași reglementări ca la Senat, ca să nu mai adoptăm tacit legi pe care comisiile de resort au considerat că e bine să fie respinse", a spus Marton Arpad.
Președintele Comisiei pentru sănătate, Florin Buicu, a precizat că legea trece tacit în forma depusă, deși raportul Comisiei pentru sănătate a fost de respingere. "Proiectul depus a născut în societatea civilă un mare grad de nemulțumire. Modificările la acest proiect vor fi depuse la Senat, legea căpătând din caracter organic un caracter ordinar", a explicat Buicu.
În schimb, Lucia Varga a susținut că, în Comisia pentru sănătate, amendamentele depuse de PNL, în termen, nu au fost supuse dezbaterii, încălcându-se grav Regulamentul Camerei Deputaților. Proiectul de lege privind activitatea de prevenție în sănătate, în forma inițială, prevede că românii care refuză să participe la programele de prevenție pot fi obligați să suporte, parțial sau total, costurile tratamentelor bolilor.
Prevenția se desfășoară în baza unei politici și a unei strategii pe termen mediu și lung, materializate sub forma unui program național de prevenție multianual, care are subprograme anuale. Politica, strategia și programul se aprobă de Guvern, la propunerea Agenției Naționale de Prevenție în Sănătate, o entitate care se înființează prin această lege și care urmează să se ocupe de acest domeniu, sub conducerea Ministerului Sănătății.
Finanțarea acestor programe ar urma să se facă de la bugetul de stat, iar sumele alocate nu pot fi mai mici decât 10% din fondurile publice alocate sistemului național de sănătate. Orice cetățean are dreptul de a refuza participarea la programele de prevenție, dar, în acest caz, spune proiectul de lege, poate suporta, parțial sau în totalitate, costurile tratamentului.