MENIU

Legea alegerilor parlamentare a fost adoptată. Un amendament al PNL a fost, însă, respins

Plenul Camerei Deputatilor a adoptat, miercuri, cu 273 de voturi "pentru", opt abțineri și zece voturi "împotrivă", proiectul de lege privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente. Deși PNL dorit dublarea numărului de parlamentari pentru diaspora, amendamentul acestora a fost respins, la limită, cu 114 voturi împotrivă și 113 pentru.

Potrivit acestei legi, la următoarele alegeri vom avea vot pe liste, precum și un număr mai mic de parlamentari, întrucât normele de reprezentare sunt de un deputat la fiecare 73.000 de locuitori și un senator la fiecare 168.000 de locuitori. Această normă înseamnă un număr total de 466 de aleși, un număr foarte apropiat de cel din 2008, față de 588 cât sunt în prezent, mult mai mare, însă, față de 300 cât a fost votat la referendumul din 2009, informează HotNews.ro.

Astfel, urmează să avem 308 deputați, 134 de senatori, 18 parlamentari ai minorităților și șase parlamentari ai diasporei. Un total de 466 de parlamentari, cu patru mai puțini decât în 2008 și cu 122 mai puțini decât în prezent, număr ce a reieșit din votul uninominal.

Mai mult, se păstrează pragul electoral de 5%, iar pentru alianțe se adaugă 3% pentru al doilea partid, intrat în alianță și câte un procent pentru următoarele, fără a se putea depăși 10%. Mai exact, pragul electoral reprezintă numărul minim necesar de voturi valabil exprimate pentru reprezentarea parlamentară, care este calculat după cum urmează:

a) 5% din totalul voturilor valabil exprimate la nivel național sau 20% din voturile valabil exprimate, în cel puțin patru circumscripții electorale pentru toți competitorii electorali;

b) în cazul alianțelor politice și alianțelor electorale, la pragul de 5% se adaugă, pentru al doilea membru al alianței, 3% din voturile valabil exprimate pe întreaga țară și, pentru fiecare membru al alianței, începând cu al treilea, câte un singur procent din voturile valabil exprimate, în toate circumscripțiile electorale, fără a se putea depăși 10% din aceste voturi.

Deputații PSD, cei ai PNL, UDMR și grupului minorităților au anunțat că susțin și votează pentru proiectul de lege, în timp ce deputatul independent, Remus Cernea și deputatul PMP, Eugen Tomac au spus că votează împotrivă.

Comisia comună pentru elaborarea initiațivelor legislative electorale mai are de trecut un singur proiect de lege, după legea privind finanțarea partidelor și campaniilor electorale, legea partidelor, legea alegerilor locale și legea alegerilor parlamentare - votul prin corespondență. Luna trecută, reprezentanții PSD și cei ai PNL din comisie se contraziceau pe această temă, fiecare așteptând să existe "voință politică".