MENIU

Lavinia Şandru: Oamenii valoroşi pot fi şi tineri şi în vârstă

<p>Lavinia Şandru</p>

Lavinia Şandru, moderatoare emisiunii Deschide Lumea, de la REALITATEA TV a declarat că politicienilor când li se propune o funcţie pe motiv politic şi nu sunt pregătiţi, ar trebui să refuze şi să spună că nu pot să facă asta.

Jurnalista Realitatea TV a comentat reacţia ministrului Daniel Chiţoiu că nu va fi remaniat. 

"După ce faci numai aiureli care ajung să se contrazică, iar declaraţia "nu cred că voi remaniat niciodată" mi se pare nesimţire. Nimeni nu este pus pe veci în funcţie, nici Chiţoiu. Daniel Chiţoiu este la un moment în care se simte bine. Pe Chiţoiu nu îl interesează dacă Crin Antonescu ajunge preşedinte.", a comentat Lavinia Şandru.


Lavinia Şandru a comentat pe scurt activitatea politicienilor din PNL care sunt sau au fost miniştri.

"Pe Ministrul Culturii, nimeni nu l-a pus să facă comentarii. Şi-a făcut-o cu gura lui. Orgoliul lui Radu Stroe a omorât doi oameni. O răutate mai mare decât ce a făcut Stroe nu există. Ramona Mănescu a fost sinceră, dar între ce spune Mănescu şi Ponta, mi se pare că Ponta trebuie să plece acasă.
Vorbim clar despre minciună. Este un om politic minte cum respiră şi respiră cam des.
Oamenii valoroşi, pot fi şi tineri şi în vârstă. Problema este că diverse personaje pe care le vedem în spaţiul public românesc, este că aceşti oameni au pălării mult prea mari,  acceptă să fie flataţi flataţi, wow sunt ministru. Dar ştii ce ai de făcut după ce ai ocupat funcţia aia?
Nu cred că mai suntem în situaţia în care să acceptăm să căpătăm experienţă. Ar trebuie să înveţe ca atunci când li se propune o funcţie pe motiv politic şi nu sunt pregătiţi să refuze şi să spună că nu pot să facă asta.", a mai spus Lavinia Şandru.