MENIU

Lavinia Șandru, replică pentru parlamentarii care cer pensii speciale

Lavinia Şandru

Realizatoarea emisiunii Deschide Lumea de la Realitatea TV, Lavinia Șandru, îi critică pe parlamentarii care cer o Lege a pensiilor speciale. 

„Este vorba despre legea asta pe care vor să o adopte acum parlamentarii ca să își dea pensii în funcție de mandatele pe care le-au avut în Parlament. De parcă nu sunt plătiți pentru asta! Nu sunt plătiți? Ba da! La ce le trebuie pensie specială? Pentru că sunt speciali! După ce am tăcut un mandat, după ce am vorbit de 2 ori, când am depus jurământul și când am schimbat partidul, nu? Am aceeași legitimitate să vorbesc și acum pentru că am vorbit la fel și atunci. Am zis așa: România nu are nevoie de parlamentari puternici la pensie, de pensionari din Parlament care să fie ei bine puși la adăpost, de o pensie bună. Nu! Ei nu au nevoie de așa ceva. Românii au nevoie de niște parlamentari puternici, responsabili, inteligenți în Parlament, care să facă în așa fel încât să nu mai poată fi terfelit de dimineață până seara. Este terfelit datorită oamenilor din el, nu datorită clădirii. Pentru că acei oameni așa sunt: buni de a fi terfeliți! Îmi pare foarte rău, ar fi trebuit să uitați de legea asta”, a comentat Lavinia Șandru la „Deschide Lumea”.

Mai multe articole despre:
Lavinia Şandru pensii speciale deschide lumea