MENIU

Influentul Financial Times, editorial elogios: Kovesi, femeia potrivită la șefia Parchetului UE

Laura Codruța Kovesi

Boardul editorial al Financial Times semnează un comentariu în care subliniază că Laura Codruța Kovesi este omul potrivit pentru a conduce Parchetul European. În schimb, editorialul ”desființează” PSD. 

Una dintre cele mai influente publicații din Europa, Financial Times, o susține în mod deschis pe Laura Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef UE.

”UE este în proces de a-și alege primul șef al noului instituit Parchet European. Ar trebui să aleagă persoana cea mai potrivită pentru acest job. Este vorba despre Laura Codruța Kovesi, un procuror curajos și reputat din România”, scrie editorialul FT.

”Există mai multe argumente excelente în favoarea lui Kovesi, iar unul este chiar cel că guvernul Româniai, care devine rapid un abuzator în serie al valorilor UE și al statului de drept, se opune numirii ei în funcție. Nu există îndoieli că ceilalți candidați, unul din Franța, altul din Germania, s-ar descurca bine. Dar niciunul nu are pregătirea lui Kovesi în coordonarea unei lupte dure împotriva corupției politice înrădăcinate din țara sa”, mai scrie FT. 

Kovesi, citată din nou la Secția de anchetare a magistraților 

”Eforturile lui Kovesi au inspirat milioane de compatrioți să ceară clasei politice să nu mai blocheze decontaminarea vieții publice din România. Dar a fost recompensată cu dușmănia guvernului social-democrat și a lui Liviu Dragnea, liderul autoritar din spatele partidului. Guvernul a demis-o din funcție în iulie 2018, în condițiile în care s-a angajat într-o sfidare a regulilor UE privind independența justiției față de factorul politic”, scrie Financial Times.

Publicația menționează și ancheta împotriva lui Kovesi, sub acuzația ”subțire” de abuz în serviciu. ”Această încercare nerușinată de a o discredita pe Kovesi a coincis cu o ordonanță de urgență care limitează independența agenției anticorupție pe care a condus-o timp de cinci ani”, mai notează publicația.

Financial Times notează voturile din Parlamentul European, dar observă că decizia finală va fi luată împreună cu Consiliul European și că guvernul României face tot posibilul pentru a-i îngropa șansele lui Kovesi.

”În 2017, liderii UE au trecut peste obiecțiile guvernului naționalist polonez și au făcut mișcarea necesară, renumindu-l pe Donald Tusk la președinția Consiliului. Ar trebui să facă o mișcare similară acum și să îi ofere lui Kovesi funcția de procuror-șef”, mai spune Financial Times.

Mai multe articole despre:
Financial Times Laura Codruţa Kovesi