MENIU

Klaus Iohannis, despre aderarea României la Schengen: Există semne că lucrurile s-ar putea mişca

Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la Bruxelles, că aderarea României la Schengen ar fi un semnal puternic că Uniunea Europeană dorește să-și consolideze granițele externe, precizând că, deși nu poate da detalii, "există semne că lucrurile s-ar putea mișca".

"Chestiunea Schengen e permanent pe agenda tuturor discuțiilor pe care le avem și bilaterale și multilaterale. Chiar azi am avut discuții cu lideri relevanți pe această temă în marja întâlnirilor informale. Nu pot să intru acum în detalii, dar există semne că lucrurile s-ar putea mișca. Ar fi foarte bine pentru România, dar și pentru restul spațiului Schengen. România nu numai că acționează ca un membru de facto, România este o piesă importantă în securitatea și siguranța din întreaga regiune", a spus Iohannis.

Șeful statului a arătat că România "și-a făcut temele" și este "deja obișnuită" să asigure securitatea cetățenilor.

"E clar că ne-am făcut temele, că suntem nu doar capabili, ci suntem deja obișnuiți să păstrăm nu numai siguranța și securitatea cetățenilor, dar să păstrăm întreaga țară sigură și cred că, în acest sens, aderarea României la Schengen ar fi un real câștig și ar reprezenta un semnal puternic că UE și Schengen vor realmente să-și consolideze granițele externe", a adăugat președintele.