MENIU

Klaus Iohannis, în vizită oficială în SUA, la sesiunea Adunării Generale a ONU

Preşedintele Klaus Iohannis va face, în luna septembrie, o deplasare oficială de aproximativ o săptămână în Statele Unite ale Americii, undeva va participa la sesiunea Adunării Generale a ONU, care va avea loc la New York.

Vizita preşedintelui este programată în a doua jumătate a lunii septembrie, sesiunea Adunării Generale a ONU începând pe 15 septembrie, informează Mediafax.

Potrivit programului de până în acest moment, Klaus Iohannis nu are stabilită o vizită şi la Casa Albă sau o întrevedere cu preşedintele Barack Obama.

Sesiunea Adunării Generale a ONU se va desfăşura în perioada 15 septembrie - 6 octombrie, la New York, subiectul principal al discuţiilor fiind agenda Naţiunilor Unite post 2015, care va stabili strategia organizaţiei mondiale pe următorul deceniu şi jumătate.