MENIU

Iohannis, acuzaţii dure către PSD: Retragerea Ordonanţei şi demiterea unui ministru, prea puţin!

Klaus Iohannis, scrisoare către Parlament. Preşedintele, DISCURS despre ordonanţă

Președintele Klaus Iohannis s-a adresat Parlamentului, într-un mesaj în care i-a acuzat pe cei din PSD că sunt responsabili de criza creată, iar retragerea ordonanţei 13 şi demiterea chinuită a unui ministru sunt prea puţin pentru a ieşi din impas. Totodată, preşedintele a mai spus că în acest punct, alegerile anticipate sunt ”prea mult”. Klaus Iohannis a transmis PSD trebuie să rezolve problema, întrucât PSD a creat această problemă, şi a mai subliniat că cei din majoritatea parlamentară trebuie să guverneze, să legifereze, dar nu pentru a apăra penalii. Pe altă parte, șeful statului le-a transmis parlamentarilor PSD care au părăsit sala: "Aţi obosit deja? Ghinion!". Premierul Grindeanu nu a participat la discursul preşedintelui, menționând că nu a primit o invitație din partea conducerii Camerelor.

Încă din debutul intervenţiei sale, preşedintele a punctat în discursul său că memebrii Guvernului nu erau în plen. Şeful statului a punctat că li s-ar fi adresat şi acestora, dar "nu-i bai", a fost deja la ei:

"Mulţumesc domnule preşedinte al Senatului. Doamnelor si domnilor parlamentari, stimaţi musafiri, m-aş fi adresat si Guvernului, dar este ocupat. Dar nu-i bai, la ei am fost deja. Noilor şi vechilor parlamentari, va doresc succes si un mandat plin de realizări. Aş fi vrut astăzi sa va vorbesc despre lucruri importante despre Romania. Suntem în plină criză, sute de mii de omeni protestează în stradă. O importantă cercetare sociologică arată ca 80% dintre români cred că ţara merge intr-o direcţie gresita".

Klaus Iohannis a avut un atac concentrat la adresa PSD: le-a transmis că sunt responsabili de criza creată iar demisia chinuită a unui minitru şi retragerea OUG este mult prea puţin pentru a rezolva situaţia:

"Cum s-a ajuns aici, la numai o luna de la alegeri In 11 decembrie, PSD a repurtat o mare victorie, dar dupa aceea, doamnelor si domnilor, a intrat in coliziune frontală cu o parte importantă a societatii romanesti. A promis in primele zile de campanie, ceva, si s-a apucat de altceva. Nu prosperitatea românilor a fost prima grija, grija prima a fost sa va ocupati de dosarele penalilor si romanii sunt indignati si revoltati! Asta e situatia! Ce facem dragilor, cum iesim din impas? Retragerea ordonantei 13 si eventual demiterea chinuită a unui ministru este prea puţin. Alegeri anticipate, insa, sunt alegeri anticipate, dar sun prea mult. Păi cine trebuie sa vină cu soluţia, tot cel care a creat problema: PSD!"

Ulterior, parlamentarii PSD au părăsit sala, în semn de protest, dar preşedintele i-a întrebat retoric, dacă au obosit:

"Aţi obosit deja? Ghinion! Preşedinţii Camerelor au mai rămas? Preşedinţii celor două camere acreditează ideea că nu aş digera rezultatul votului. Cică afirmă în spaţiul public că aş dori răsturnarea Guvernului legitim! Nu! Fals!
 
Klaus Iohannis a mai transmis celor de la guvernare că dacă au câştigat alegerile, trebuie să legifereze, dar pentru România, nu pentru un grup de politicieni cu probleme. Totodată, a mai spus că dacă cei din PSD nu vor găsi o soluţie va convoca consultări cu partidele la Cotroceni:
 
"Ati castigat, acum guvernati şi legiferaţi.  România are nevoie de un Guvern care lucreaza transparent, nu noaptea. Legiferaţi pentru România, nu pentru un grup de politicieni cu probleme. Sunt mari asteptari din parte societăţii: ce ati promis, faceti. Sunt aşteptări din partea mediului econmic. Nu va bateti joc. Pastrati trendul  ascendent, păstrati cresterea economică. Lumea are mari asteptari de la noi. Daca PSD, care a creat această criza, nu va rezolva aceasta problemă, voi convoca consultări la Cotroceni, pentru a vedea ce e de facut". 
 
Şeful statului a mai spus că va convoca un referendum pentru ca românii să decidă ce fel de naţiune vrem să fim: 
 
"Ce fel de naţiune vrem să fim? Vrem să fim o naţiune puternică, prosperă, o naţiune care-şi construieşte un stat de drept şi-l respectă, o naţiune care se poate mândri cu o Justiţie independentă, o naţiune unde autorităţile colaborează loial, o naţiune cu un Guvern performant. Sau vrem o naţiune slabă, care în joc totul pentru a scăpa pe câţiva politicieni din situaţii dificile. Merită ROmânia acest sacrificiu pentru câţiva politicieni. Acesta e scopul referendumului. O naţiune puternică se construieşte cu politicieni integri şi credibili.  Pentru a afla voinţa suverană a poporului român voi convoca referendumul. Imediat după primirea răspunsului de la Parlament voi convoca referendumul". 
 
În încheiere, preşedintele a subliniat impactul protestelor şi a cerut să păstrăm democraţia vie şi ţara curată, la propriu şi la figura: 
 
"Probabil ati urmărit demonstraţii de la manifestatii: cea mai mare din Piata Victoriei, din alte ţări, din alte localităţi în care nu s-a mai protestat de la Revoluţie. Imaginea aceea splendida cu telefoanele iluminate: iata, cand politicienii au incercat sa duca România pe coridoare intunecate, romanii au readus lumina. Democratia trebuie apărată, inţeleasă, şi este nevoie de multa educatie. Si ii felicit pe părinţii care şi-au dus copiii in Piata Victoriei, pentru o demonstraţie vie. Să păstrăm democraţia vie şi ţara curată, la propriu şi la figurat. Pentru generaţiile care vin după noi, pentru viitorul României. Vă mulţumesc!"

Update 12.00. Preşedintele Klaus Iohannis a intrat în sala de plen. 

UPDATE 11.57 Preşedintele Klaus Ioahnnis a ajuns la Parlament. Acesta a fost întâmpinat de Cătălin Predoiu şi senatprul USR, Mihai Goţiu. În mod normal, preşedintele ar trebui să fie întâmpinat de cel puţin unul dintre preşedinţii Camerelor.

„Doresc să adresez Parlamentului un mesaj referitor la modificările aduse de către Guvern legislaţiei penale, precum şi la evenimentele generate de acestea. Vă propun ca data prezentării mesajului în şedinţa reunită a celor două Camere ale Parlamentului să fie data de 7 februarie 2017, ora 12.00. Vă rog să primiţi asigurarea întregii mele consideraţii”, se arată în scrisoarea trimisă de președinte către conducerea Parlamentului.

Chiar dacă Guvernul a aborgat mult contestata OUG 13/2017, preşedintele va aborda acelaşi subiect pe care l-a anunţat iniţial. ”Mâine, la ora 12:00, mă voi adresa Parlamentului României. Modificările legislaţiei penale iniţiate de Guvern, care au generat o puternică reacţie civică, trebuie aduse în atenţie şi de la tribuna Legislativului. Vă invit să mă urmăriţi!”, a scris preşedintele, luni, pe Facebook.

Liderii coaliţiei guvernamentale i-au cerut ca mesajul să conţină şi un apel la calm, în contextul amplelor proteste în mai multe oraşe ale ţării.

Mai multe articole despre:
parlament preşedinte mesaj decizii Klaus Iohannis