Klaus Iohannis: Rusia complică lucrurile în Siria. România poate fi "facilitator" în discuţii
Peşendintele României, Klaus Iohannis, a afirmat înainte de Consiuliul European, că Rusia nu face decât să complice lucrurile în Siria şi că soluţia pentru conflictul de acolo este negocierea.
"Conflictul din Siria este cauza unui număr imens de refugiaţi atât în Orientul Mijlociu, cât şi în Uniunea Europeană. Soluţia este pacea în Siria", a declarat preşedintele
Conform acestuia, implicarea militară a Rusiei în conflictul din Siria nu ajută la soluţionarea crizei, ci o complică.
"Faptul că Rusia s-a angajat militar în Siria nu ajută la soluţionarea crizei, ci o complică, singura cale de ieşire din această criză fiind calea negocierii. Toate părţile implicate trebuie aduse la masa negocierilor şi atunci se vor găsi soluţii. Acesta este punctul de vedere oficial al României şi acest punct de vedere îl facem cunoscut peste tot. Nu este un punct de vedere simplu teoretic. România este printre puţinele ţări care mai au personal la ambasada din Damasc. Nu suntem unul din marii actori, însă prin faptul că suntem acolo putem fi facilitatori în discuţii care pot duce spre pace în zonă”, a detaliat preşedintele Iohannis.