IOHANNIS, pentru REUTERS: În 2015, PNL vrea să schimbe GUVERNUL. Majoritatea lui PONTA se va ERODA
PNL are de gând să preia puterea. O spune preşedintele ales Klaus Iohannis, într-un interviu pentru Reuters. Iohannis e de părere că majoritatea lui Ponta se va eroda în următoarea perioadă.
”Toată lumea vrea să fie de partea câştigătoare. Prin urmare, este posibil ca în următoarele săptămâni sau luni să avem schimbări în Parlament. Aşadar, este posibil ca pe parcursul anului 2015 să avem o schimbare care va oferi Partidului Naţional Liberal o majoritate, pe care o va folosi atunci pentru schimbarea Guvernului. Vreau să fiu foarte clar: este evident că premierul şi cu mine am fost în competiţie şi că s-au produs multe daune. Însă competiţia s-a încheiat: avem un câştigător şi o ţară de condus”, a spus președintele ales pentru Reuters.
Anterior, la doar două zile după ce a câștigat alegerile , Klaus Iohannis a declarat într-o conferinţă de presă, că îşi doreşte o schimbare a Puterii în România, şi nu "o cosmetizare" a guvernului PSD. În acelaşi timp, liderul PNL a somat Guvernul să prezinte bugetul pe 2015. "Să vină Guvernul să ne arate de unde plăteşte pomenile electorale şi, în general, cum vede anul 2015", a spus Iohannis.
Totodată, co-preşedintele PNL a ţinut să precizeze că PNL nu doreşte o cosmetizare a Guvernului, ci o schimbare a Puterii.
"Am văzut cu toţii că au apărut politicieni care solicită schimbarea Guvernului şi ne întreabă de ce nu cerem noi schimbarea Guvernului de urgenţă. Ceea ce dorim noi este o schimbare a Puterii în România. Noi, PNL, dorim să preluăm Puterea. Nu mai există două partide, un singur partid, PNL nou. Acest lucru se va întâmpla în 2015, cel mai târziu în 2016, la alegerile parlamentare. Nu dorim o cosmetizare a unui guvern PSD, de ochii lumii, noi vrem schimbarea profundă. Asta am înţeles de la cetăţenii României care au votat în 16 noiembrie", a spus Klaus Iohannis.
"Noi am înţeles semnificaţia votului de duminică. Românii au dat un vot puternic, clar, şi eu am înţeles, colegii mei au înţeles mesajul. În consecinţă, iată câteva direcţii politice pe care vom mergem înainte, vă vorbesc în calitate de încă co-preşedinte al PNL. În Parlament, trebuie votată şi picată legea amnistiei şi graţierii. Trebuie urgent să înceapă discuţiile pe Codul Electoral. Există o comisie, trebuie să se reactiveze. Codul Electoral adună toată legislaţia în materie. E nevoie de o îmbunătăţire netă şi clară în acest domeniu. E nevoie de un vot foarte clar în Parlament pe încuviinţări venite din partea Justiţiei. Există, în acelaşi context, nevoie de reluarea discuţiilor şi urgentarea lor în ce priveşte legea de simplificare a ridicării imunităţii şi încuviinţărilor venite din partea Justiţiei", a mai declarat Klaus Iohannis, marţi, într-o conferinţă de presă.