MENIU

Klaus Iohannis participă la funeraliile reginei Elisabeta a II-a - Liderii lumii iau parte la înmormântarea suveranei

Președintele României, Klaus Iohannis, va participa luni la funeraliile de stat ale Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a, la Westminster Abbey, Londra, transmite Administrația Prezidențială.

Președintele Klaus Iohannis i-a adus un omagiu Reginei, marți, la reședința ambasadorului Regatului Unit. Președintele a semnat în cartea de condoleanțe deschisă în memoria Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a.

Funeraliile Reginei Elisabeta a II-a, care a murit săptămâna aceasta, după 70 de ani de domnie, vor fi organizate luni, 19 septembrie, începând cu ora 10:00 GMT (13:00 în România), a anunțat sâmbătă cel mai înalt oficial din Anglia care se ocupă cu ceremoniile de stat.

Suverana regatului britanic a murit pe 8 septembrie, înconjurată de familie, la domeniul regal din Balmoral, în Scoția.

Printre liderii lumii care au anunțat că vor fi prezenți la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a se numără şi: Joe Biden și Jill Biden, președintele și Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, Alexander Van der Bellen, președintele Austriei; Jacinda Ardern, prim-ministru Noii Zeelandă; Anthony Albanese, prim-ministru al Australiei; Gitanas Nauseda, președintele Lituaniei; Ranil Wickremesinghe, președinte al statului Sri Lanka; Frank-Walter Steinmeier, președintele Germaniei; Yoon Suk-yeol, președintele Coreei de Sud; Jair Bolsonaro, președintele Braziliei; Regele Filip și Regina Mathilde ai Belgiei; Andrzej Duda, președintele Poloniei; Sergio Mattarella, președintele Italiei; Justin Trudeau, prim-ministru Canada; Charles Michel, președintele Consiliului European; Regele Willem-Alexander și Regina Maxima a Țărilor de Jos; Regele Felipe al VI-lea și Regina Letizia ai Spaniei; Egils Levits, președintele Letoniei; Paula-Mae Weekes, președinte al Trinidad și Tobago; Mohammad Shtayyeh, prim-ministru palestinian; Sauli Niinisto, președintele Finlandei; Katalin Novak, președinte al Ungariei; Michael D Higgins, președintele Irlandei și Micheál Martin, prim-ministrul Irlandei; Juan Carlos I, fostul rege al Spaniei, și soția sa Sofia.

Mai multe articole despre:
iohannis funeralii regina