MENIU

Klaus Iohannis, la Ziua Marinei Române: Țara noastră, pilon de stabilitate în regiunea Mării Negre

<p>Ziua Marinei</p>

Președintele Klaus Iohannis a declarat la Constanța, acolo unde participă la festivitățile prilejuite de Ziua Marinei Române, că țara noastră este un pilon de stabilitate, democrație și securitate în regiunea Mării Negre, explicând că acestea sunt avantaje reale prin care România își poate consolida poziția de membru NATO.

"Am venit la Constanţa știind că particip nu la o simplă ceremonie, ci la un moment simbolic într-un loc simbolic. Este o sărbătoare de suflet nu doar pentru cei care poartă pavilionul tricolor pe mările și oceanele lumii, ci pentru noi toți, care împărtășim aceleași tradiții, valori și repere. Istoria noastră și a acestei regiuni este legată nu de puţine ori de Marea Neagră. Prin particularitățile sale, ca punte între Europa și Asia, ca punct în care converg influențe culturale, interese economice și mize strategice, Marea Neagră a fost de-a lungul timpului, în multe momente istorice, o zonă fierbinte. Anexarea Crimeii în 2014 de către Federația Rusă, cu încălcarea dreptului internațional, a marcat deteriorarea situației de securitate. I s-au adăugat alte provocări și evoluții strategice și militare care fac din această regiune din nou una fierbinte", a spus Klaus Iohannis.

Totodată, șeful statului a subliniat că România poate deveni un actor regional relevant dacă țara noastră va dispune de maturitate politică.

"Ce se întâmplă în prezent la Marea Neagră nu mai este o chestiune locală și nu privește doar un echilibru regional. Evoluțiile din această zonă au efecte dincolo de granițele ei, au implicații asupra securității euro-atlantice, iar Marea Neagră este un punct cu greutate strategică. Poziția României și opțiunile sale majore de securitate sunt cu atât mai mult decisive acum. Atunci când am vorbit în Strategia Națională de Apărare despre o Românie puternică în Europa și în lume am avut în vedere inclusiv modul în care se definește și profilează țara noastră în această regiune complicată și în noua realitate geopolitică. Ca parte a regiunii Mării Negre, România este în prezent un pilon de stabilitate, democrație şi securitate. Sunt avantaje reale şi trebuie să avem capacitatea de a le folosi pentru a ne consolida poziţia de membru NATO, de partener strategic credibil, în special în contextul global actual. Dacă vom avea înţelepciunea, viziunea şi maturitatea politică de a construi un profil al unei Românii puternice, ţara noastră are nu numai potenţialul, ci şi toate şansele de a deveni un actor regional relevant", a explicat Klaus Iohannis.

 

Președintele României a punctat importanța deciziilor luate la Summitul NATO de la Varșovia în ceea ce privește securitatea țării noastre.

"La Summitul NATO de la Varșovia, din luna iulie, s-a afirmat importanța strategică a Mării Negre pentru Alianță, similară celei a Mării Baltice și a Atlanticului de Nord. Pentru prima dată, a fost adoptat un document aliat care prevede evaluarea politico-militară cu regularitate a mediului de securitate în această regiune. La aceste decizii strategice cu relevanță majoră pentru securitatea României, se adaugă un pachet complex de măsuri de apărare în domeniile terestru, aerian și maritim, precum și o serie de opțiuni pe dimensiunile aeriană și navală pentru o prezență NATO în regiunea Mării Negre. Alianța va continua să sprijine eforturile României și ale celorlalte țări riverane Mării Negre", a susținut șeful statului.

"Prin noua postură consolidată de descurajare și apărare a NATO, teritoriul statelor membre este protejat împotriva oricăror amenințări, inclusiv la adresa liniilor de comunicații navale și a căilor maritime. Ca Aliat activ implicat în demersurile și acțiunile NATO, România va urmări, în continuare, consolidarea securității și apărării pe dimensiunea maritimă. În anul 2017 vom continua exercițiile și activitățile de pregătire, la un nivel superior de complexitate, împreună cu Aliații și cu partenerii din regiunea Mării Negre. Este un obiectiv pe care l-am asumat și care a fost agreat la summitul de la Varșovia. Pentru a-și îndeplini misiunile, Forțele Navale Române au nevoie cu prioritate de dotări corespunzătoare și de creșterea nivelului de interoperabilitate", a continuat acesta.

Mai multe articole despre:
Ziua Marinei Klaus Iohannis