Klaus Iohannis, la forumul oamenilor de afaceri: România a avut creşteri economice notabile
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la Forumul oamenilor de afaceri româno-croaţi, că România a avut în ultimii ani, creşteri economice notabile.
"Atingerea unor obiective naționale sau regionale relevante pentru dezvoltare nu se poate face fără implicarea mediului economic. Adeseori, mediul de afaceri reușește singur chiar și atunci când administrația publică rămâne în urmă în ceea ce privește datoria statului de a furniza acel cadru predictibil, favorabil dezvoltării economice. Din acest motiv, antreprenoriatul este un autentic motor al schimbării sociale și al inovării, cu precădere în contextul de piață actual, unul dinamic și alert în materie de tehnologie, inovare și oportunități", a spus Iohannis, la Forumul oamenilor de afaceri români și croați, organizat la Camera de Comerț și Industrie a României.
El a salutat rolul Camerelor de Comerț care s-au angajat recent prin memorandumul semnat la Zagreb să dezvolte cadrul cooperării economice bilaterale.
"Țările noastre sunt printre cei mai noi membri ai familiei europene, țări profund atașate valorilor comune, de unitate și solidaritate în cadrul Uniunii Europene. Ne propunem, astfel, să valorificăm potențialul deosebit de care dispunem într-un consistent parteneriat regional. Un asemenea obiectiv necesită, în continuare, consolidarea procesului de integrare economică. Indiferent de cât de puternice sunt mesajele noastre — ale liderilor politici, în planul cooperării bilaterale, vehiculul esențial al performanței economice sunteți dumneavoastră, oamenii de afaceri", a spus Iohannis, care i-a încurajat pe oamenii de afaceri să exploreze, cu "optimism și determinare", toate oportunitățile economice care pot apropia și mai mult România și Croația.
El a arătat că în ultimii ani România a înregistrat performanțe economice notabile, prin rate record de creștere economică în spațiul european, dar și printr-un volum cu circa 30% mai mare al fluxului de investiții străine în 2016, arătând că acest fapt confirmă atractivitatea mediului economic românesc.