MENIU

Iohannis, în fața oamenilor de afaceri români și bulgari! Ceva trebuie să se întâmple la frontieră

Președintele Klaus Iohannis a declarat că investițiile în energie între România și Bulgaria trebuie susținute. În cadrul aceluiași discurs, șeful statului a mai spus că traficul în punctele de frontieră dintre țara noastră și Bulgaria trebuie fluidizat, iar turismul are nevoie de atenție specială din partea autorităților ambelor țări, având în vedere numărul considerabil de turișiti români care pleacă în țara vecină pentru relaxare.

"Salut inaugurarea, în 2016, a interconectorului de gaze Giurgiu-Ruse. Totodată, România acordă o importanţă deosebită gazoductului BRUA. Suntem convinşi că, prin consecvenţă şi determinare din partea tuturor partenerilor naţionali şi comerciali, BRUA va spori importanţa ţărilor noastre pe harta energetică a Europei", a precizat președintele României.

Iohannis a vorbit şi despre colaborarea în domeniul turismului amintind că, în prezent, circa un milion de turişti români vizitează anual Bulgaria şi aproape jumătate de milion de turişti bulgari vizitează România.

"Ne dorim să extindem această dimensiune prin proiecte comune, inclusiv privind turismul cultural şi proiecte destinate pieţelor terţe, din zone mai îndepărtate geografic", a evidenţiat Iohannis. 

De asemenea, Iohannis a mai precizat că punctele de frontieră dintre țara noastră și cea vecină trbuie să asigure un trafic fluent, pentru a permite o bună circulație a mărfurilor.

”Cooperarea va fi mai puternică atunci când infrastructura va facilita mai mult și mai bine circulația mărfurilor. Autoritățile trebuie să identifice soluții contrete pentru a fluidiza traficul la punctele de frontiere”,a subliniat președintele Iohannis.