Iohannis, întrevedere cu preşedintele Serbiei: Am discutat despre Kosovo. Soluţia nu trebuie impusă
Preşedintele Republicii Serbia, Aleksandar Vucic, se va afla joi la Bucureşti, într-o vizită oficială, ocazie cu care s-a întâlnit cu preşedintele Klaus Iohannis, urmând să aibă întrevederi şi cu premierul Viorica Dăncilă şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea. Preşedintele român a menţionat, în declaraţia de presă comună, că nu trebuie impusă o soluţie în cazul situaţiei din Kosovo.
La ora 12.00, cei doi preşedinţi au susţint declaraţii de presă. Iohannis a spus că relaţiile dintre cele două ţări vor fi si mai bune, punctând că au discutat şi despre situaţia din Kosovo:
"Relaţiile dintre Romania si Serbia sunt foarte bune si vor fi si mai bune. Eu şi domnul preşedinte suntem foarte multumiti. Am discutat despre relatia bilaterală, despre ce trebuie să facem ca sa stimulam relaţia economică. Am vorbit si despre romanii din Serbia. Este important de stiu ca s-au facut pasi, am subliniat nevoia unei colaborari mai intense si intre specialisti. Mi-a spus domnul preşedinte ca a fost stabilita o persoana care reprezinta Serbia in comisia pentru comunităţi. Îmi doresc foarte mult să se gasescă solutii, aderarea Serbiei la UE se va face doar daca legătura dintre Serbia si Kosovo sa fie clarificată si clară".
Klaus Iohannis l-a primit joi, la Palatul Cotroceni, pe Aleksandar Vucic, cei doi şefi de stat urmând să abordeze căile de aprofundare a cooperării bilaterale, atât la nivel politic, cât şi economic şi sectorial.
De asemenea, vor fi discutate modalităţile de sprijin din partea României în ceea ce priveşte procesul de aderare a Serbiei la Uniunea Europeană, inclusiv din perspectiva deţinerii de către ţara noastră a preşedinţiei Consiliului UE în primul semestru al anului 2019. Cei doi preşedinţi vor aborda şi problematica minorităţilor naţionale din cele două ţări, aspecte de interes comun privind cooperarea în Balcanii de Vest şi principalele evoluţii în dosarul "Kosovo".
Tot joi, preşedintele sârb va avea o întrevedere tete-a-tete cu premierul Viorica Dăncilă, la Vila Lac 1, care va fi urmată de un dejun de lucru. În cadrul vizitei sale în România, Aleksandar Vucic se va întâlni joi şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea