MENIU

Klaus Iohannis, îngrijorat de legile justiției: Ar fi păcat să avem niște legi proaste

Președintele Klaus Iohannis a declarat că este îngrijorate de legile justiției, și a spus că ar fi păcat să avem legi proaste, după atâtea discuții.

"Nu o să vă spun acum ce o să fac cu legile justiţiei, am luat act de aceste lucruri, mă bucur că mi-au scris, însă îi asigur că sunt conştient de pârghiile constituţionale pe care le am. Legile justiţiei încă nu au ajuns la mine, nu au ajuns instituţional la preşedinte. În momentul în care vor ajunge la mine, o să fac o declaraţie pe această temă, despre cum văd calitatea legilor şi ce paşi în imiginez eu că trebuie făcuţi,", a declarat Klaus Iohannis, miercuri seară, întrebat despre scrisoarea Forumului Magistraţilor, care i-a solicitat să retrimită Parlamentului cele trei legi ale justiţiei, dar şi să sesizeze CCR şi să ceară opinia Comisiei de la Veneţia.

El a spus că prin adoptarea legilor justiţiei Parlamentul a creat cel mai mare scandal public pe care l-a creat vreodată Parlamentul României şi că este păcat ca după atâtea discuţii şi scandal să avem nişte legi proaste.

"Dacă tot am umblat atât de mult la legile justiţiei, şi daca Parlamentul, cu demersurile pe aceste legi, a creat cel mai mare scandal pe care l-a creat Parlamentul României vreodată, măcar acum, pe final, să facem în aşa fel să aducem aceste legi într-o forma bună pentru România. Ar fi păcat ca după atâtea discuţii şi scandal să avem nişte legi proaste. Eu prefer să căutam metode pentru ca în final, cu tot parcursul care a fost foarte discutabil, să avem totuşi nişte legi cu care să mergem înainte", a mai spus preşedintele Iohannis.