MENIU

Klaus Iohannis îi cere iar demisia lui Victor Ponta: "Criza se rezolvă aşa!"

Klaus Iohannis îi cere iar demisia lui Victor Ponta

Într-un interviu acordat Financial Times, preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut din nou demisia premierului Victor Ponta.  Șeful statului a subliniat că este inadmisibil ca un prim-ministru să conducă ţara atât timp cât este urmărit penal şi este acuzat de procurorii DNA de fapte de corupţie.

În acest prim interviu important acordat unei publicații în limba engleză, șeful statului și-a reiterat dorința de a „curăța” viața politică românească. Dar, pentru că întotdeauna există un „dar”: „Mulți oameni așteaptă schimbări rapide care, în mod evident, nu vor avea loc imediat,” subliniază președintele României. Astfel, demisia premierului va fi, probabil, o altă schimbare de durată: 

"Cel mai bun mod de a rezolva criza este să demisionezi. Dacă este nevinovat, aşa cum pretinde, atunci nu este nicio problemă... Dar este de neacceptat pentru o ţară europeană să aibă un prim ministru acuzat de procurori de fapte ilegale", a declarat preşedintele Klaus Iohannis, într-un interviu acordat "Financial Times".

Jurnaliștii britanici subliniază că pentru 93 la sută dintre românii care sunt convinși că fenomenul corupției rămâne endemic în rândul elitelor politice post-comuniste, fostul profesor de fizică reprezintă desprinderea de acest sistem - noua față a unei Românii deschise și „occidentală în gândire”.

În acest context, Financial Times menționează intervențiile semnificative ale președintelui Iohannis în sprijinul DNA, precum și faptul că și-a folosit influența pentru a-i „determina” pe parlamentari să respingă un proiect de lege care le asigura politicienilor imunitate în fața legii.

Analiștii din Regatul Unit împărtășesc părerea colegilor români care cred că guvernul Ponta este menținut în viață de „aparatele puterii” de care se agață cu disperare. Astfel, alegerile parlamentare anticipate devin din ce în ce mai vizibile înainte de orizontul de timp la care ar trebui să aibă loc în mod normal, adică noiembrie 2016.

În același interviu, Klaus Iohannis reafirmă hotărârea fermă a României de a sprijini menținerea sacțiunilor UE împotriva Rusiei și extinderea prezenței NATO în România, care a găzduit peste 100 de exerciții militare în acest an.

Însă, dacă România continuă să facă mari eforturi de a vedea luminița de la capătul tunelului acuzațiilor de corupție fără sfârșit, domnul Iohannis s-ar putea să constate că problemele interne ar putea fi de-a dreputul copleșitoare și îi vor pune agenda externă în „stand-by”, conchide Financial Times.

Nu este pentru prima oară când şeful statului cere demisia lui Victor Ponta. La începutul lunii iunie, Iohannis a declarat, la Palatul Cotroceni, că i-a solicitat demisia premierului "într-o discuţie" pe care a avut-o cu acesta.

"Astăzi, Direcţia Naţională Anticorupţie a comunicat public că primul-ministru Victor Ponta este învinuit de fapte penale. După părerea mea, este o situaţie imposibilă pentru România ca primul-ministru să fie învinuit de fapte penale. Pe de altă parte, pentru România, cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla acum este o criză politică. Având în vedere toate acestea, solicit demisia primului-ministru Victor Ponta", declara Iohannis, la acea vreme, la Palatul Cotroceni.

"Aceste consideraţiuni şi solicitarea de demisie le-am comunicat primului-ministru într-o discuţie pe care am avut-o acum câteva minute", a mai precizat Iohannis.

 

Mai multe articole despre:
corupţie Financial Times interviu Klaus Iohannis