MENIU

Klaus Iohannis și soția, plimbare pe străzile Romei

Secretele Primei Doamne: Cine este croitoreasa lui Carmen Iohannis

În ultima zi a vizitei oficiale pe care a efectuat-o în Italia, șeful statului și-a găsit timp pentru a lua la pas cu soția „Cetatea Eternă”. El a fost recunoscut de câțiva conaționali.

Între o întâlnire cu Matteo Renzi, premierul Italiei, și una cu studenții români din Italia, președintele Klaus Iohannis a făcut, ieri, o plimbare cu soția sa, Carmen, pe străzile Romei, cunoscută și sub numele de „Cetatea Eternă”.

Aflat pentru a doua zi în Italia, șeful statului a fost întâmpinat, dimineață, de premierul Renzi la Palatul Chigi cu gardă de onoare și covor roșu. Cei doi oficiali și-au strâns mâna în fața aparatelor de fotografiat și s-au retras la o discuție în spatele ușilor închise.

Premierul italian a spus că intrarea României în Schengen nu este doar în avantajul României, ci și al Italiei și al UE, în contextul problemelor cu migrația ilegală.

Pentru românii din Italia acesta a avut cuvinte de laudă, apreciind contribuția lor la dezvoltarea țării.

Prin Piazza Navona

După întrevederea cu Matteo Renzi, Klaus Iohannis și-a petrecut cele câteva ore libere alături de soția sa, Carmen.

 Încadrați de ofițeri SPP, cei doi au pornit într-o plimbare pe străzile Romei. Au fost surprinși în Piazza Navona, unde un grup de români i-a și recunoscut. Cei doi soți și-au făcut, pe rând, poze lângă fântânile din centrul pieței, printre turiști.

După –amiază șeful statului a mers la Accademia di Romania, unde s-a întâlnit cu un grup de studenți români. O parte dintre ei erau studenți la Teologie, veniți în Italia cu bursă, alții la Științe Sociale, Medicină sau Relații internaționale. Cum e Iohannis? „Super tare! L-am votat! Pentru ideea de schimbare”, spune un student la Teologie, venit din Cluj.

Se gândește să se întoarcă în țară după ce termină studiile pentru că, spune el, în Italia se pune accent mult pe celibat. Toți au mărturisit că sunt curioși să afle planurile președintelui. Iohannis le-a vorbit studenților despre cum vede el rezolvarea problemelor din sistemul de Educație, scrie evz.ro