Klaus Iohannis și Dacian Cioloș, susținuți de Statele Unite ale Americii
Președintele Klaus Iohannis și premierul Dacian Cioloș, susținuți în totalitate de Statele Unite ale Americii! Asigurările sunt transmise de ambasadorul SUA în România, Hans Klemm.
Statele Unite intenţionează să-i susţină în totalitate pe preşedintele Iohannis, prim-ministrul Cioloş şi guvernul său. Vom rămâne un puternic aliat, partener şi prieten al României, a declarat ambasadorul american la Bucureşti la Digi24.
"Statele Unite intenționează să-i susțină în totalitate pe președintele Iohannis, prim-ministrul Cioloș și guvernul său. Vom rămâne un puternic aliat, partener și prieten al României. Cred că acum există mari speranțe că România va intra pe o direcție nouă, mai pozitivă, dar acest lucru cere timp și va fi nevoie de sprijinul românilor. Vom vedea și trebuie să sperăm în continuare că instituțiile românești vor oferi oamenii pe care i-a cerut strada în noiembrie", a spus Hans Klemm.
Totodată, ambasadorul a subliniat lupta anticorupție pe care o duce România și care, potrivit acestuia, este de asemenea susținută puternic de SUA.
"SUA au susținut foarte puternic lupta României împotriva corupției și cred că s-au făcut eforturi semnificative în această direcție în ultimii ani, prin acordarea de resurse procurorilor și măsuri de asigurare a unui sistem judiciar independent și o respectare deplină a statului de drept", a mai declarat Hans Klemm.