Klaus Iohannis: Ne dorim un parcurs european al Republicii Moldova
Președintele Klaus Iohannis efectuează marți și miercuri o vizită oficială în Republica Moldova, unde se va întâlni cu omologul său, Nicolae Timofti, cu premierul moldovean, Chiril Gaburici, cu președintele Parlamentului moldovean, Andrian Candu, și cu liderii ai partidelor. Şeful statului a declarat, la plecarea spre Chişinău, că România doreşte un parcurs european al Republicii Moldova.
"Mesajul cu care merg acolo este unul foarte clar: România sprijină Moldova. Noi ne dorim un parcurs european al Republicii Moldova. Este un mesaj pe care l-am dat și în campanie, după campanie și cu care voi continua. Sunt bucuros că voi avea ocazia să am toate aceste întâlniri", a spus Iohannis, în declarația făcută la plecare, pe Aeroportul "Henri Coandă".
El a explicat că această vizită survine abia acum deoarece a dorit să aștepte până în momentul în care Republica Moldova are un guvern în funcție.
"Acest lucru este îndeplinit acum și, în acest fel, vreau să subliniez încă o dată importanța pe care o acord relației cu Republica Moldova. Între România și Republica Moldova există relații foarte speciale, unice în felul lor în Europa zilei de astăzi. Prin această vizită vreau, dacă e posibil, să îmbunătățesc aceste relații", a afirmat șeful statului.
La Chișinău, președintele Iohannis va avea marți convorbiri tete-a-tete cu omologul său moldovean și cu participarea celor două delegații la reședința de stat. Ulterior, cei doi șefi de stat vor susține o declarație de presă. De asemenea, președintele Republicii Moldova va oferi un dineu oficial în onoarea președintelui român la Combinatul de vinuri "Cricova".
În aceeași zi, șeful statului va avea convorbiri cu convorbiri cu prim-ministrul Republicii Moldova, Chiril Gaburici.
Miercuri, președintele Iohannis va avea întrevederi cu președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, președintele Partidului Democrat din Moldova (PDM), Marian Lupu, președintele Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, și convorbiri cu președintele Parlamentului moldovean, Andrian Candu.
El va participa și la ceremonia depunerii coroanei de flori la monumentul "Ștefan cel Mare și Sfânt" și va vizita Universitatea de Stat din Moldova, unde va susține o alocuțiune în fața studenților.