MENIU

KLAUS IOHANNIS: Negocierile pentru remanierea guvernamentală au eşuat

<p>KLAUS IOHANNIS / Foto: MEDIAFAX</p>

KLAUS IOHANNIS. Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că "negocierile pentru remanierea guvernamentală au eşuat".

KLAUS IOHANNIS. "PNL a solicitat exact poziţiile pe care le-a avut şi înainte cu o mică modificare care nu a fost considerată de fond, ci de formă de majoritatea celor implicaţi. Totuşi, iată că au trecut aproape 3 săptămâni şi nu s-a putut realiza această remaniere. Partenerii noştri, PSD, se pare că nu au dorit să se facă aceste schimbări. Dacă la început totul părea că este în regulă, pe parcurs au apărut noi şi noi pretexte de ce nu se poate face această remaniere. Au fost mai multe runde de negocieri, discuţii. Cu toţii am putut să observăm că, undeva pe la sfârşitul săptămânii trecute, s-a ajuns într-un impas. Astăzi, tragem concluzia că negocierile pentru remanierea guvernamentală au eşuat. Această situaţie va fi dezbătută la Delagaţia Permanentă a PNL marţi. Acolo se va trage o concluzie", a declarat Iohannis.

KLAUS IOHANNIS a mai subliniat că modificarea structurii guvernului ar fi fost o simplă formalitate în Parlament.

"PNL, prin conducerea lui, nu a stabilit să fiu ministru de Interne, ci m-a propus să fiu ministru de Interne şi vicepremier. Modificarea structurii guvernului e o simplă formalitate în Parlament. La o majoritate de 70% este o chestiune care ar fi durat câteva minute dacă s-ar fi dorit. Este evident că nu s-a dorit acest lucru. USD nu a vrut să intre în Parlament cu această modificare", a mai spus Iohannis.

"Probabil Delegaţia Permanentă va constata acelaşi lucru, că negocierile au eşuat şi că nu putem continua în această formă de colaborare non-existentă într-o alianţă care nu mai negociază, nu mai discută. Şi atunci probabil un posibil prim pas  este retragerea miniştrilor noştri din Guvern", a mai declarat Iohannis.

În vreme ce premierul Victor Ponts îşi exprimă speranţa ca PNL să rămână la guvernare, liberalii declară că liderul PSD urmăreşte tocmai destabilizarea PNL-ului.

"Constat cu mâhnire că premierul Victor Ponta duce un război tot mai acerb împotriva Partidului Naţional Liberal. După ce a săpat constant la temelia unităţii USL, Ponta îşi imaginează că poate destabiliza unitatea Partidului Național Liberal", transmite PNL, prin intermediul președintelui PNL Vrancea, Nini Săpunaru.

"Nu, domnule Ponta, PNL a demonstrat în repetate rânduri că poate face politică din Opoziție, că este un partid mare care nu poate fi dezbinat de ocuparea vremelnică a unor funcții. Mesajul postat de premier pe contul său de socializare, așa-zis adresat alegătorilor PNL și USL, este de fapt un mesaj în care acesta flutură funcțiile deținute de liberali la centru și în teritoriu", se mai arată în comunicat.

În încheiere, liberalul asigură că partidul său va rămâne "la putere, unit".

PONTA: 8 MARTIE, termen pentru NOUL GUVERN