MENIU

Klaus Iohannis, declaraţie fără precedent: Ne-am lămurit cu acest individ, Tăriceanu. Apără o gaşcă

Tariceanu si Kovesi

Preşedintele Klaus Iohannis suprinde prin modul de adresare către preşedintele Senatului. Astfel, şeful statului a afirmat, făcând referire la Călin Popescu Tăriceanu, că "ne-am lămurit cu acest indivd" care este împotriva Justiţiei. Declaraţia a venit după ce Tăriceanu le-a cerut parlamentarilor să nu se mai pronunţe pe cererile DNA.

Întrebat despre apelul făcut de Tăriceanu colegilor săi parlamentari, prin care le cere să nu se mai pronunțe asupra cererilor Direcției Naționale Anticorupție privind ridicarea imunității unor politicieni, Klaus Iohannis a precizat că „sunt cunoscute demersurile acestui individ împotriva Justiției”.

"Cu acest individ ne-am lămurit, are un discurs anti-justiţie şi vrea să scape de justiţie. Şi spun foarte bine individ pentru că mi-e greu să cred că un întreg partid este împotriva justiţiei. Eu cred că acest individ nu vrea să se scape doar pe el, ci şi o gaşcă de câţiva prieteni. Vom vedea cine va ajunge în Parlament în perioada următoare", a mai spus președintele Iohannis, marți, la Cernavodă, după o întrevedere cu conducerea Centralei de la Cernavodă.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a făcut, duminică, apel la parlamentari să nu se mai pronunţe asupra niciunei cereri a DNA de ridicare a imunităţii, până la finalul actualei legislaturi.

”Este binecunoscută poziţia mea potrivit căreia DNA nu mai slujeşte de mult Justiţia, ci, în spatele paravanului luptei necesare şi legitime cu corupţia, a devenit prea adesea un instrument folosit pentru anihilarea adversarilor politici ai celor care dirijează pe căi oculte activitatea acestei instituţii. Scenariul din campania electorală pentru alegerile locale, când DNA a scos în public cu surle şi trâmbiţe mediatice tot felul de dosare inconsistente, motiv pentru care au fost respinse de instanţe sau despre care nu s-a mai auzit nimic, dar care şi-au atins atunci scopul eliminării din cursă a unor candidaţi nedoriţi şi incomozi, se repetă acum înaintea campaniei pentru alegerile parlamentare”, susţine preşedintele Senatului, într-un ”apel către parlamentari” postat şi pe site-ul Senatului. Preşedintele CSM Mircea Aron a sesizat deja Inspecţia Judiciară în legătură cu declaraţiile lui Călin Popescu Tăriceanu. viewscnt