MENIU

Iohannis pune presiune pe Dancilă. Șeful statului cere demiterea lui Meleșcanu și a lui Carmen Dan

Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă la Palatul Cotroceni, la ora 17.00. Șeful statului a cerut demiterea miniștrilor de Externe și de Interne, ca urmare a problemelor majore din procesul de votare. S-a dorit intimidarea votului, nu încurajarea lui, a declarat Iohannis. Urmare a cererii lui Iohannis, premierul Dăncilă l-a sunat pe președinte, iar Carmen Dan a fost convocată la palatul Victoria.

Klaus Iohannis s-a declarat nemulțumit de organizarea alegerilor atât în diaspora, cât și în România.

Șeful statului a spus că nu are încredere că Guvernul va rezolva lucrurile până la alegerile prezidențiale, astfel încât a luat decizia de a înființa o comisie mixtă pentru rezolvarea problemelor legate de procesul electoral.

Comisia de la Cotroceni va propune soluții pentru instituțiile care fac reglementări în domeniul electoral.

"Cei care nu au organizat corespunzător sau chiar au organizat intenționat prost trebuie să plătească cu funcția lor. Fiindcă nu știu să demisioneze, cer demiterea imediată a ministrului de Externe și a doamnei ministru de Interne. Imediat însemnând imediat", a transmis președintele.

"Nu Iohannis m-a numit ministru, avem lucruri mai importante de făcut", este prima reacție a lui Teodor Meleșcanu în exclusivitate pentru Realitatea TV. Ministrul de Externe se justifică prin analiza pe care a demarat-o în interiorul ministerului pe care îl conduce.

Klaus Iohannis: Liderii UE au felicitat românii pentru ziua votului

Vă prezentăm în continuare transcrierea declaraţiei de presă a președintelui Klaus Iohannis

"Am fost ieri, la Bruxelles, la două întâlniri politice importante, şi anume o reuniune informală la Consiliul European şi o reuniune a PPE-ului, popularii europeni. Şi, pot să vă spun, dragi români, că foarte mulţi lideri europeni, şi nu numai cei din EPP, au apreciat foarte, foarte pozitiv, rezultatele referendumului. Acest referendum este de multă vreme încoace primul referendum din Uniunea Europeană care a reuşit datorită vouă, dragi români. Şi aceste felicitări le-am primit în numele românilor, în adevăratul sens al cuvântului. Şi repet ceea ce am spus şi cu alte ocazii în ultimele săptămâni: în Europa, românii contează, în Europa, România contează. Şi, după rezultatele de la referendum, aţi primit felicitări de la cei mai importanţi lideri europeni.

Dragi români,

Între timp, numărătoarea se apropie de sfârşit. Avem deja confirmate date care sunt foarte bune. Pe ambele întrebări de la referendum au răspuns cu "DA" 6.400.000 de români, auziţi, aproape şase milioane şi jumătate de români au răspuns cu "DA" hotărât la întrebările referendumului. Este un rezultat extraordinar de bun, care readuce România în normalitatea europeană, este un foarte mare succes pe care îl aveţi voi, care vi se datorează vouă, dragi români!

Însă, cu toate aceste veşti bune, pozitive, din ţară, din străinătate, din Uniunea Europeană, nu trebuie să trecem cu vederea problemele grave care au apărut în timpul votării. Probleme grave în organizarea acestor două tururi de scrutin, fiindcă am avut două alegeri, şi europarlamentare, şi referendum. Avem probleme, am avut probleme şi în ţară. Foarte mulţi români s-au arătat revoltaţi că au trebuit să stea la coadă şi în ţară. Unii au reclamat că au fost mult prea puţine ştampile de vot, alţii au reclamat că au fost mult prea puţine cabine de vot şi aşa mai departe. Deci, se vede că întreaga organizare a fost gândită pentru inhibarea votului şi nu pentru încurajarea votului. Este ceea ce am spus înainte de 26 mai, că PSD-ul se pregăteşte să boicoteze referendumul. Dar, probleme extrem de grave au fost în secţiile de votare, la multe dintre secţiile de votare din străinătate. Am văzut cu toţii, cu mare tristeţe şi cu multă supărare, imaginile cu mii şi mii de români stând la cozile interminabile, oameni care au mers dimineaţa la vot şi au ajuns să voteze seara. Oameni care au mers la prânz la vot, au stat până seara şi nu au mai apucat să voteze. Probleme peste probleme.

Aceste probleme trebuie rezolvate, însă, urgent, fiindcă vine următorul tur de scrutin, în toamna acestui an avem prezidenţiale şi, fiindcă nu am încredere în Guvern să găsească soluţii rapide şi corecte, voi înfiinţa la nivelul Administraţiei Prezidenţiale o comisie mixtă care va începe să lucreze. Îi voi invita pe toţi cei care au atribuţii în domeniu, rolul acestei comisii este de a identifica problemele majore, de a veni cu soluţii şi de a propune aceste soluţii autorităţilor care pot veni cu reglementări, Parlamentului, Guvernului, AEP-ului, în principal. Dar, după atâtea probleme, este evident că trebuie să existe şi urmări politice. Cei care nu au organizat corespunzător sau chiar au organizat intenţionat prost aceste alegeri, trebuie să plătească cu funcţia. Atenţie, vorbesc de urmarea politică. Că ulterior se găsesc şi alte probleme, este o chestiune pe care o vom discuta după ce există prima analiză.

Aşadar, fiindcă nu au ştiut să îşi dea demisia de onoare, solicit demiterea imediată a ministrului de Externe şi a doamnei ministru de Interne. Imediat însemnând imediat!"

Mai multe articole despre:
Klaus Iohannis