MENIU

Klaus Iohannis, anunț de interes național după ce liderii partidelor au semnat noua lege Big Brother

După ce liderii partidelor au semnat proiectul lui Iohannis pentru noua lege de tip Big Brother, președintele Iohannis a postat pe pagina sa de facebook, un mesaj în care precizează că prin proiectul semnat, nimeni nu poate avea acces la datele personale ale cuiva fără acordul unui judecător.

”Prin mediere și dialog, se pot obține rezultate. Prin proiectul de lege semnat, astăzi, de toate partidele parlamentare, nimeni nu poate avea acces la datele personale ale cuiva fără acordul unui judecător. În democrație, securitatea, respectul față de lege și libertatea merg împreună”, se arată pe pagina de facebook a președintelui.  

Liderii partidelor politice au semnat, miercuri, la întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis, o inițiativă legislativă parlamentară de modificare și completare a Legii 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice, a anunțat Administrația Prezidențială.

Iată comunicatul transmis de Administrația Prezidențială:

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, s-a întâlnit miercuri, 6 mai a.c., la Palatul Cotroceni, cu liderii partidelor și formațiunilor politice parlamentare, în vederea unor discuții referitoare la cadrul juridic privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice. 

În baza prerogativelor sale constituționale de mediere, președintele a facilitat dialogul între societatea civilă, instituțiile cu competențe în domeniul prelucrării datelor, apărării și securității naționale și partidele politice.

Discuțiile au pornit de la premisa îmbunătățirii cadrului normativ pentru a pune în acord nevoia de securitate cu apărarea drepturilor și libertăților individului. Cu această ocazie, liderii partidelor politice au semnat o inițiativă legislativă parlamentară de modificare și completare a Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice.

Această inițiativă nu vizează legea securității cibernetice și nici Legea 82/2012 privind reținerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de rețele publice de comunicații electronice și de furnizorii de servicii de comunicație electronice destinate publicului, care a fost declarată neconstituțională.

Proiectul convenit astăzi urmărește să ofere garanții suplimentare pentru protejarea datelor personale și a dreptului la viață privată și să aducă o serie de clarificări pentru a elimina riscurile de abuz. Astfel, accesarea datelor cu caracter personal poate fi realizată doar într-un cadru precis delimitat, de către instanța de judecată sau numai cu autorizarea prealabilă a judecătorului. Acest principiu a fost cerut și de către reprezentanți ai societății civile și împărtășit de toți actorii implicați.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, și-a exprimat speranța că acest proiect, care este rezultatul unui efort comun, va fi aprobat de Parlament și a subliniat, încă o dată, faptul că într-o societate democratică, securitatea, respectarea legii și libertatea trebuie puse în acord.