Cristian Ghinea, noul ministru al Fondurilor Europene. A depus jurământul la Cotroceni
Cristian Ghinea este noul ministru al Fondurilor Europene. Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul pentru numirea sa în funcţie. Ghinea şi-a depus jurământul de învestitură în funcția de ministru al Fondurilor Europene, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Cotroceni, în fața președintelui Klaus Iohannis.
La ceremonie au participat și premierul Dacian Cioloș, membri ai Cabinetului său, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, consilieri prezidențiali.
Miercuri, șeful statului a semnat decretul privind numirea lui Cristian Ghinea în această funcție. El o înlocuiește pe Aura Răducu.
Cristian Ghinea, consilier de stat la Cancelaria prim-ministrului, a fost propus de premierul Dacian Cioloș marți.
"Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 27 aprilie a.c., decretul prin care ia act de demisia din funcţia de Ministru al Fondurilor Europene a doamnei Carmen Aura Răducu. De asemenea, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat decretul pentru numirea domnului Cristian Ghinea în funcţia de Ministru al Fondurilor Europene", se arată pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.
Cristian Ghinea a fost numit, în decembrie 2015, în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei primului-ministru, cu atribuții în domeniul afacerilor europene.
În prealabil, el a activat în societatea civilă, fiind membru în consiliul director al Centrului Român de Politici Europene (CRPE).
Ceremonia de depunere a jurământului va avea loc la ora 17:30.