MENIU

Klaus Iohannis a promulgat modificarea Legii educației naționale - Ce materii noi devin obligatorii în școli

Președintele României - Klaus Iohannis

Președintele României - Klaus Iohannis a semnat marți, 16 noiembrie 2021, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii educației naționale nr. 1/2011 (PL-x 149/14.04.2021). Legea prevede introducerea cursurilor de educaţie financiară şi de educaţie juridică în programa şcolară, începând cu anul şcolar viitor.

Educația financiară și cea juridică vor fi studiate de la clasele primare începând cu anul școlar 2022-2023, potrivit legii promulgată de președinte.

Potrivit organizaţiei Vedem Just, care a salutat introducerea noilor materii, scopul educaţiei juridice este „responsabilizarea tinerilor, înţelegerea şi apărarea concretă a drepturilor, diminuarea delincvenţei juvenile, scăderea numărului de victime minori, creşterea gradului de înţelegere şi acceptare a actelor normative, respectarea autorităţii statului, apropierea justiţiei de cetăţean”.

De altfel, organizaţia a subliniat că, graţie eforturilor sale de peste cinci ani, educaţia juridică se studiază în prezent ca opţional în curriculum la decizia şcolii de către 6.900 de elevi din 122 unităţi şcolare, situate în 33 de judeţe şi este predată de către 138 de profesori instruiţi de asociaţie.

Mai multe articole despre:
lege klaus iohannis educatie materii scoli