Kerry l-a asigurat pe Corlăţean că SUA au în atenţie necesitatea desemnării unui ambasador
Administraţia americană are în atenţie necesitatea desemnării unui ambasador al SUA la Bucureşti, l-a asigurat secretarul de stat, John Kerry, pe ministrul de Externe, Titus Corlăţean, într-o discuţie care a avut loc, marţi, la Washington, informează MAE.
Discuţia a avut loc în marja conferinţei "Toward a Europe whole and free", organizată de Consiliul Atlantic al SUA, unde şeful diplomaţiei române a ţinut un discurs în cadrul sesiunii "Defining a Strategy for Europe's East".
Potrivit MAE, Titus Corlăţean şi John Kerry au abordat tematica Parteneriatului Strategic cu SUA şi respectiv evoluţiile din Europa de Est, cu referire la Republica Moldova. Cu acest prilej, ministrul român de Externe a ridicat subiectul necesităţii accelerării procedurilor interne americane pentru desemnarea unui nou ambasador al SUA la Bucureşti.
Secretarul de stat, John Kerry, "a împărtăşit preocupările părţii române pentru evoluţiile de securitate din spaţiul Estic, precum şi nevoia unei coordonări strategice europene şi euro-atlantice în acest sens", se arată în comunicatul Ministerului de Externe.
Diplomatul a dat asigurări că administraţia americană "are în atenţie necesitatea desemnării unui ambasador al SUA la Bucureşti, alături de alte propuneri de ambasadori americani în state membre NATO", mai precizează sursa citată.
În cadrul vizitei pe care o efectuează la Washington, ministrul Afacerilor Externe a avut, marţi, o întrevedere cu congresmanul republican Michael Turner, preşedintele Grupului de prietenie cu România din Congresul SUA. Cu acest prilej, Titus Corlăţean a solicitat "o atenţie sporită" a membrilor Congresului SUA asupra R. Moldova, pledând pentru un sprijin politic şi pentru o asistenţă sporită din partea SUA pentru un parcurs european ferm al Chişinăului, în condiţiile unor riscuri de securitate evidente pentru acest stat.
Totodată, şeful diplomaţiei a avut, marţi, o întrevedere cu senatorul democrat Carl Levin, preşedintele Comitetului pentru Apărare din Senatul american.
Ministrul Corlăţean a solicitat senatorului Carl Levin sprijin politic pentru accederea României, "cât mai curând posibil, în programul Visa Waiver, ca o reflectare a relaţiei de Parteneriat Strategic şi statului de membru NATO şi UE al României", precizează MAE.
La rândul său, Carl Levin a exprimat "aprecierea pentru valoarea deosebită a contribuţiei României la consolidarea securităţii Statelor Unite şi a aliaţilor din cadrul NATO", menţionând în mod special "rezultatele deosebite" ale participării în Afganistan. De asemenea, senatorul a reasigurat partea română în legătură cu menţinerea fermă a calendarului de operaţionalizare a sistemului de apărare antirachetă amplasat la Deveselu, în 2015.
Vizita ministrului Titus Corlăţean în SUA, în perioada 29-30 aprilie, a inclus şi o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti.
Conform MAE, şeful diplomaţiei a prezentat demersurile întreprinse de autorităţile române în ceea ce priveşte includerea României în Programul Visa Waiver şi a exprimat speranţa că o comunitate puternică, respectată şi vizibilă ca cea româno-americană va reprezenta, ca şi până acum, un sprijin important în demersurile de eliminare a vizelor.