KELEMEN: Dacă UDMR acceptă intrarea la guvernare, va fi un lucru bun şi pentru România
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, sâmbătă, în faţa celor peste o sută de delegaţi la Consiliul Reprezentanţilor Unionali de la Târgu Mureş că, dacă Uniunea va accepta să intre la guvernare, "va fi un lucru bun şi pentru România".
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că Uniunea pe care o conduce, creată în urmă cu 25 de ani, pentru a reprezenta interesele comunităţii maghiare din Ardeal şi susţinută de aceasta, a înregistrat şi succese şi eşecuri, care însă nu i-au abătut din cale pe reprezentanţii săi. El a arătat că maghiarii i-au confirmat prin vot pe reprezentanţii UDMR, care au primit peste 80 la sută din voturile comunităţii, iar aceştia au o răspundere mare, să îi reprezinte atât pe cei care i-au votat, cât şi pe cei care nu i-au votat.
"Am primit peste 80 la sută din voturi, ne-am asumat reprezentarea comunităţii în integralitatea ei, este obligaţia noastră să ducem cauza maghiarimii din România înainte. Suntem din nou într-un prag de decizii importante în 2014", a spus Kelemen Hunor, adăugând că de fiecare dată pentru UDMR au contat interesele magharilor din Ardeal şi că s-au luat în considerare factori importanţi, de fiecare dată când s-au adoptat "decizii curajoase".
El a arătat că o decizie însemnată se referă la situaţia politică a României, după scindarea USL de zilele trecute, "o alianţă de 70 la sută care a condus ţara, dar nu e sigur că a şi guvernat-o".
Preşedintele UDMR a spus că, dacă va accepta invitaţia premierului Victor Ponta de a intra la guvernare, Uniunea va trebui să reprezinte interesele comunităţii maghiare şi să aducă "un plus de valori" referitoare la acestea într-o coaliţie în care toţi se preocupă de interesele proprii, Kelemen adăugând că, dacă Uniunea va accepta să intre la guvernare, "va fi un lucru bun şi pentru România".
"M-a sunat Ponta, am spus da, să discutăm condiţiile, dacă se pot crea condiţiile unei guvernări optime. Am acceptat invitaţia la tratative, mâine, poimâine vom încerca găsim o formulă care să facă posibilă guvernarea comună. Pentru această decizie vom cere un mandat, împuternicire de la CRU, să putem duce tratative. (...) În aceste zile, s-a vorbit de intrarea la guvernare UDMR şi în media din România s-a creat o isterie antimaghiară, s-a dorit crearea aparenţei că intrarea UDMR la guvernare ar dăuna României. Eu spun că, dacă UDMR acceptă, va fi un lucru bun şi pentru România", a spus Kelemen Hunor.
Acesta a arătat că, pentru UDMR, acceptarea intrării la guvernare nu are nicio conotaţie ideologică, pentru că drepturile comunităţii la educaţie, utilizarea limbii materne "nu sunt probleme de stânga sau de dreapta" şi, dacă va lua această decizie, Uniunea va trebui să ducă în Guvern valorile din programul său, pe care le-a reprezentat peste tot în Europa şi o va face şi în continuare. Kelemen Hunor a arătat că se cunosc riscurile, în situaţia în care UDMR nu acceptă "un rol la guvernare", pentru că, de când e în opoziţie, a constatat că au fost depuse "destul de multe proiecte legislative" care nu sunt favorabile comunităţii maghiare din România şi că există "sentimente antimaghiare".
"De fiecare dată când UDMR a participat la guvernare, cetăţenii maghiari din România s-au simţit mai în siguranţă. De când nu mai suntem, există încercări de a ne limita drepturile deja obţinute, de a ne reduce rezultatele din ultimii 25 de ani", a spus Kelemen Hunor.