Iulian Iancu: "Atacul asupra mea vine din direcţia şi în beneficiul Gazprom şi al propagandei ruse"
După ce a fost respins de președintele Iohannis ca vicepremier pe probleme economice, și după ce s-a tot vehiculat în media că a reprezentat interesele Gazprom în România, Iulian Iancu ține să precizeze că acest atac este declanșat fix de propaganda rusă.
Deputatul PSD Iulian Iancu, respins de preşedintele Iohannis pentru funcţia de vicepremier pe probleme economice, a afirmat că întreaga sa activitate a fost în interesul României, iar toate atacurile la adresa lui vin chiar din direcţia şi în beneficiul propagandei ruse.
El a fost acuzat în multiple rânduri, în spaţiul public, că ar apăra interesele Gazprom în România.
"Doresc să le răspund acelora care au făcut declaraţii false şi denigratoare în spaţiul public la adresa mea şi/sau la adresa activităţii mele (în majoritate covârşitoare, aceeaşi care au avut atitudini identice în perioada de dezbatere a Legii offshore, specialişti în manipulare şi fake news): 1. Toate demersurile care stau la baza activităţii mele au fost în conformitate cu jurământul de parlamentar, pe care l-am depus cu mâna pe Biblie şi pe Constituţia României; 2. Toată activitatea mea a fost desfăşurată în mod transparent (în marea majoritate a cazurilor chiar în prezenţa presei), constituţional, iar deciziile au fost întotdeauna luate prin vot în mod democratic", a scris Iancu, pe contul său de Facebook.
Mai mult decât atât, continuă el, dezbaterile cele mai importante precum cele legate de Comisiile de anchetă (Sterling, Băieţii deştepţi din energie, Formarea preţurilor în energie), dar şi cele referitoare la legile cu impact economico-social foarte mare (Legea Energiei Regenerabile, Legea Energiei Electrice, Legea offshore, Legea minelor, Legea petrolului, Legea turismului, Legea Concurenţei, Legea eficienţei energetice, Legea BRUA etc.) au fost dezbătute în mod public.
"Toate aceste legi şi în mod special cele referitoare la exploatarea, comercializarea şi utilizarea resurselor minerale şi materiilor prime ale României (în special gazele naturale) s-au desfăşurat având în vedere interesul României şi doar al României. Subliniez acest lucru, pentru că lupta a fost inegală: la lobby-ul celor direct interesaţi s-au aliniat ţi parlamentari şi chiar grupuri politice care au pledat în defavoarea intereselor ţării noastre, de multe ori sub acoperirea manipulării, diversiunii şi a interpretării subiective date de ei legislaţiei Europene şi a 'pieţelor libere', a mai arătat preşedintele Comisiei de industrii şi servicii din Camera Deputaţilor.
El a subliniat că deciziile finale au aparţinut Parlamentului, nu lui personal.
"Am convingerea că atacurile la adresa mea vin chiar din direcţia şi în beneficiul Gazprom şi al propagandei ruse, care vrea cu orice preţ ca România să îşi mărească dependenţa de gazul rusesc, acţiunile mele împiedicând sistematic acest lucru.
Pe această cale, vreau să le reamintesc tuturor acelora care aduc în spaţiul public acuze lipsite de acoperire că unii dintre cei care au utilizat aceste manevre în trecut au pierdut în instanţă din cauza faptului că nu există nici urmă de adevăr în afirmaţiile lor.
Activitatea mea a fost mereu una de echipă, iar deciziile au fost în final ale Parlamentului României şi nu ale mele personal", a adăugat Iancu.
Acesta a mai spus că are convingerea că parteneriatele strategice cu ţările occidentale reprezintă cheia pentru evoluţia sănătoasă a ţării noastre.
"Spre deosebire de cei care mă acuză, am luptat şi voi continua să lupt ca România să fie tratată cu demnitate şi respectul cuvenit. Voi rămâne consecvent credinţei şi convingerilor mele în toate acţiunile pe care le voi întreprinde şi de acum înainte, indiferent de riscuri şi calitatea publică pe care o voi avea", a susţinut Iancu.
În urmă cu două zile, preşedintele Klaus Iohannis a respins propunerea premierului Viorica Dăncilă de a-l numi pe Iulian Iancu vicepremier pe probleme economice.
"Resping propunerea pentru funcţia de vicepremier pentru teme economice. De asemenea, există decizii asumate, în numele statului român, în baza parteneriatului strategic cu statele occidentale, pe care nu vreau să le periclitez cu numiri precum cea vehiculată de PSD. România are un drum european, un drum prin care îşi consolidează statul de drept şi valorile democratice, şi nu pot accepta propuneri contrare acestei direcţii", a afirmat Iohannis.