MENIU

Iordache i-a tăiat microfonul lui Toader

Florin Iordache pare să fie, mai meru, mâna lungă a PSD cu care social-democrații îi pălmuiesc pe cei care se opun partidului. Mai nou, la moțiunea simplă împotriva ministrului Justiției, psedistul i-a tăiat microfonul lui Tudorel Toader în plenul Parlamentului.

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Iordache, i-a întrerupt ministrului Justiției microfonul, în ședința de plen de marți, și a declarat ședința închisă, în timp ce Tudorel Toader răspundea întrebărilor venite chiar din PSD. Ministrul s-a amuzat de reacția lui Iordache. Episodul a avut loc în contextul în care miercuri este programat votul la moțiunea simplă împotriva ministrului.

Iordache i-a adresat lui Toader, marți, în plenul Camerei Deputaților, la dezbaterea moțiunii simple prin care opoziția cere demisia ministrului, o serie de întrebări din partea PSD.

Iordache i-a adus lui Toader și critici și i-a făcut și mai multe recomandări.

Toader a venit la microfon și a spus, ironic, că o să răspundă întrebărilor din PSD. „Se pare ca mi-au dat cele mai multe sfaturi”, a spus acesta.

După ce a spus că transformarea secției speciale pentru magistrați este o chestiune de „oportunitate” pe care nu o decide el, și nu a spus când va transpune in codurile penale modificările care au trecut de filtrul CCR, asa cum s-a decis la PSD, Iordache i-a tăiat lui Toader microfonul.

Ministrul tocmai lăsase să se înțeleagă că nu va da curs solicitării PSD.

„Conferinta de presa afară! La revedere”, a spus Iordache, vizibil iritat.

Social-democratul s-a ridicat de pe scaun și a ieșit afară din sală, fără să-l salute pe ministru.

Rămas la pupitru, Toader s-a amuzat de reacția lui Iordache, a zâmbit și s-a uitat lung după acesta.

Mai multe articole despre:
0 moţiune tudorel toader florin iordache alde psd