Iordache, despre raportul MCV: ”Cuvintele care se degajă după citire: transparență, continuare”
Florin Iordache a avut o primă reacție după ca a fost publicat raportul MCV pentru România. Astfel, într-un limbaj propriu, Iordache a spus că după ce a citit raportul, cuvintele care se degajă sunt ”transparență și continuare a reformelor”. Acesta a mai precizat că dacă vor continua reformele în Justiție, în 2018 e posibil ca raportul să fie ridicat.
„Am apucat să citesc și eu raportul. Cuvintele care se degajă după citire sunt acelea de transparență, de continuare a reformelor, de responsabilitate, lucru pe care îl facem și noi acum, și de o continuare a discuțiilor dintre autorități”, a spus Iordache, la Parlament.
Iordache a mai spus că este posibil ca raportul MCV să fie ridicat în 2018:
”Deci eu cred că printr-o mai mare colaborare între aceste autorități, în 2018, raportul MCV va arăta că Mecanismul de Cooperare și cerificare să fie ridicat. Parte dintre condiționalități au fost îndeplinite, iar altele, care înseamnă legislație și colaborare între autorități sunt în desfășurare”, a mai spus acesta.
El a mai susţinut că elaborarea legilor Justiţiei este transparentă şi că în acest proces sunt ascultate punctele de vedere ale tuturor celor interesaţi, menţionând că se va procede inclusiv la solicitarea unui punct de vedere Comisiei de la Veneţia, dacă va fi necesar.
„Dacă va fi necesar sau, aşa cum recomandă şi în Raport, se vor modifica anumite prevederi şi trebuie să solicităm un punct de vedere al Comisiei de la Veneţia, fără îndoială îl vom solicita, în ceea ce priveşte numirea procurorilor de rang înalt. Dar dacă, aşa cum s-a văzut în toate amendamentele, cât şi în proiectul legii, nu se modifică modalitatea de numire a procurorilor de rang înalt, nu este necesar să solicităm un punct de vedere al Comisiei de la Veneţia. Dar, repet, dacă vor fi modificări şi se va impune solicitarea unui punct de vedere, fără îndoială îl vom cere”, a mai spus Iordache.