Ioniţă: "S-au tras nişte focuri între premierul Cioloş şi Liviu Dragnea"
Sorin Ioniţă (Societatea Academică din România) a vorbit, la emisiunea Jocuri de Putere cu Rareş Bogdan, despre apropierea campaniei electorale în România şi a comentat discursul lui Dacian Cioloş din Parlament şi replicile primite de premier de la Liviu Dragnea, liderul PSD.
Sorin Ioniţă a explicat cum vede electoratul român în apropierea alegerilor, analistul explicând şi că urmează o "toamnă fierbinte", pentru că urmează alegeri şi în Republica Moldova, dar şi în Transnistria, care îşi va alege un preşedinte pe 11 decembrie.
Ioniţă: "De mai bine de 10 ani fierbe un electorat urban, educat. Trebuie să se alinieze mai multe planete ca asta să se întâmple, să ai nişte ani, să fi investit în asta, nu e suficient să te arăţi o dată, pe cal alb, domnul Nicuşor Dan ştie bine asta. România e un electorat complex şi avem o toamnă fierbinte.
Pe 30 octombrie alegeri în R. Moldova, alegeri la noi pe 11 decembrie şi apoi alegeri prezidenţiale în Transnistria.
S-au tras nişte focuri între premierul Cioloş şi Liviu Dragnea, şi putem vedea chiar un anume stil de campanie pe care l-am mai văzut: stilul greu, "nu eşti român, nu eşti de pe aici"...a critica chiar şi minţind e ok în politică, dar când ataci identitatea unui om, cred că astfel de atacuri îl aşteaptă şi pe domnul Nicuşor Dan. Prinde la un anumit tip de electorat, pentru că ei l-au testat deja.
Poziţiile lui Ponta arată că ne jucăm cu focul, pentru că e uşor să fii ipocrit...eu nu îl bănuiesc pe domnul Ponta nici de convingeri naziste, nici de orice alt fel de convineri...cred că nu are niciun fel de convingere.
Jucându-te cu focul poţi crea o realitate pe care nu o mai poţi stăpâni. Suntem singura ţară fără extremism de dreapta şi stânga în Parlament, deocamdată pare că nu vom aveam nici Jobbik, nici marxişti fanatici, dar nici din cei care dau foc la tabere de imigranţi.
PNL nu se întâmplă nimic, deci ne lasă să facem speculaţii, de la "marele blat cu PSD" până la "stăm toţi ascunşi în spatele lui Cioloş" sau la "ne sună domnul Iohannis în ultima zi şi ne spune ce să facem"
PSD are o direcţie, chiar două", a concluzionat analistul.